Ziua Internaţională de Conştientizare a Autismului a iluminat în albastru, în clădirea Teatrului de Stat din Arad, în semn de solidaritate cu persoanele diagnosticate cu această afecţiune. Începând cu anul 2007 această zi se…
Claudia Boghicevici, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Arad, a organizat luni, 7 noiembrie 2016, o şedinţă de lucru în vederea semnării unui Protocol de colaborare între instituţii abilitate, pentru facilitarea obţinerii drepturilor conexe certificatului de handicap…
Copii diagnosticați cu tulburari de spectru autist, copii tipici şi copii de etnie rroma, urmează în această lună cursurile unei școli de vară în cadrul Proiectului MASPA PLUS – „Măsuri pentru promovarea non discriminarii şi…
Platoul din fața Palatului Administrativ din Arad a fost ocupat de zecile de aradeni care au ținut să fie solidari cu persoanele afectate de tulburarea de spectru autist. Cu fundiţa albastră în piept, părinții, rudele…
Specialiştii Centrului de Consiliere şi Asistenţă Specializată pentru Persoanele cu Tulburări de Spectru Autist şi Familiile Acestora din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Arad au derulat pe parcursul lunii aprilie…
Asociația “Autismul-un viitor mai bun” din Arad, cu sprijinul Cabinetului parlamentar al doamnei Claudia Boghicevici, deputat PNL Arad, a organizat dezbaterea “2 Aprilie- Ziua internațională de conștientizare a autismului”. Dezbaterea a avut loc la Consiliul…
La inițiativa Direcției Județene pentru Sport și Tineret Arad, împreună cu Integra – Asociația persoanelor cu dizabilități mentale, astăzi a luat startul proiectul „Și noi facem mișcare!”, dedicat persoanelor cu autism din orașul nostru. La…
Mihnea este un băiețel de numai patru ani, este fascinat de viață și de minunățiile ei și este foarte iubit de către părinți. La vârsta de doi ani și jumatate a fost diagnosticat de medici…
Pe 20 sept. 2014, la Fornovo di Taro, Italia, a avut loc “Prima Zi Mondiala a Cavaleriilor”. Asociatia “Autismul – Un viitor mai bun”, a participat la acest eveniment in calitate de partener beneficiar. Scopul…
În decembrie 2007 Adunarea Generală a Naţiunilor Unite a declarat ziua de 2 Aprilie drept Zi Internaţională de Conştientizare a Autismului. Această zi este sărbătorită în întreaga lume, prilej cu care vocile a milioane de…