ArădeniI, trecuți de prima tinerețe au sărbătorit într-un cadru festiv “Ziua Internaţională a Vârstnicilor”. Primăria Municipiului Arad, prin Direcţia de Asistenţă Socială a organizat pe durata a două zile un eveniment, deja devenit tradiţie. Bunicii…
Persoanele singure şi familile beneficiare de venit minim de incluziune au obligaţia să depună la Direcţia de Asistenţă Socială Arad, din 6 în 6 luni, declaraţia pe propria răspundere ( ANEXA5 ) privind veniturile și…
Direcția de Asistență Socială Arad în parteneriat cu Asociația Voluntarilor pentru Situații de Urgență și Protecție Civilă, a organizat două sesiuni de instruire privind intervenția în situații de urgență medicală. Personalul din cabinetele medicale școlare…
Consiliul Comunitar Consultativ s-a întrunit, sub egida Primăriei Municipiului Arad și în prezența domnului viceprimar Ilie Cheșa, pentru a dezbate câteva probleme sociale identificate pe raza municipiului. Pornind de la rolul acestei structuri, de a…
Primăria Municipiului Arad și Direcția de Asistență Socială Arad informează că începând cu data de 21.11.2023, se restrânge la un singur centru activitatea de preluare a cererilor pentru acordarea ajutoarelor pentru încălzirea locuințelor și a…
Proiectul “Teach Me to Help”, o inițiativă dedicată transformării educației în domeniul asistenței sociale, a marcat un pas important cu reușita sesiunii de instruire desfășurate pe 12 octombrie 2023. Evenimentul a reunit 20 de profesioniști…