Camera Deputaţilor a adoptat ieri un proiect de lege pentru înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate. Proiectul a fost iniţial respins de Senat. Conform actului legislativ, bunurile vor fi distribuite…
Premierul încă în funcție, Victor Ponta a decis în ultima ședință de Guvern, înaintea dizolvării cabinetului, să emită o ordonanță de urgență ce prevede o creştere salarială în învățământ identică cu cea de la sănătate,…
Deputatul PNL, Ioan Șcheau, susţine că partidele politice trebuie să înţeleagă gravitatea momentului şi să dea curs alegerilor anticipate. “De 26 de ani ne amintim în fiecare lună decembrie de sacrificiile românilor de la Revoluţie…
Guvernul Ponta continuă adoptarea unor măsuri fiscale care au rolul de a stimula investiţiile şi de a crea noi locuri de muncă. A fost devansată cu un an a reducerea impozitului pentru veniturile din dividende,…
Guvernul a decis anularea penalităţilor de întârziere pentru contribuabilii care își vor achita până la 31 martie 2016 obligațiile de plată principale datorate bugetului general consolidat, restante la 30 septembrie 2015 și administrate de ANAF,…
Astăzi, în Parlamentul României, deputatul Ion Șcheau a susținut o declaraţie politică cu tema : “Guvernul putea să utilizeze fonduri europene pentru pasajele peste Centura Arad”. Publicăm mai jos conținutul declarației: „În 2010 au început…
Moţiunea depusă de PNL împotriva Guvernului Ponta a fost respinsă de către Parlament. „Astăzi am văzut cu toţii că scenariile avansate de PNL au fost false iar Guvernul Ponta se bucură de sprijinul majorităţii parlamentare.…
Astăzi, la Casa de Cultură a Sindicatelor au avut loc alegerile din PSD Arad. Dacă președintele PSD al județului Arad, Dorel Căprar a fost ales în unanimitate, că cine a mai stat să numere voturile…
Conferința județeană a PSD Arad și-a ales sâmbătă conducerea. Deputatul Dorel Căprar a primit încrederea colegilor pentru un nou mandat de președinte al organizației. „Sunt convins că împreună cu colegul meu, Flavius Măduța, care a…
Deputatul PNL Claudia Boghicevici semnalează faptul că domeniul furnizării de formare profesională continuă este reglementat în mod netransparent, fără a avea realmente o strategie de încurajare a participării la astfel de programe. ”Pentru actualul Guvern…
Conferinţa Judeţeană PSD Arad va avea loc sâmbătă, la Casa Sindicatelor, începând cu ora 12. Sunt aşteptaţi aproximativ 700 de delegaţi, care vor alege preşedintele organizaţiei judeţene PSD, Biroul Permanent Judeţean, Comitetul Executiv, Consiliul Judeţean…
Deputatul PNL Claudia Boghicevici a prezentat astăzi, într-o conferință de presă susținută la Arad, cele mai importante prevederi ale rezoluției pe tema salarizării unitare a bugetarilor, ce a fost adoptată sâmbătă, 19 septembrie a.c., în…
Guvernul a achitat datoriile pe care le are faţă de FMI, contractate de guvernarea Băsescu – PDL. „Guvernul a plătit deja partea de datorie, BNR va achita ultimele rate în ianuarie. Încheiem astfel plata datoriilor…
Şcolile şi-au deschis azi porţile pentru elevii arădeni. Deputatul Dorel Căprar a participat la deschiderea anului şcolar la Generală 5 şi la o şcoală profesională privată. „Am participat ca părinte la deschiderea anului şcolar la…
Deputatul PNL Arad, Eusebiu Pistru, a declarant joi, în cadrul unei conferințe de presă, că actualul Guvern și mai ales Ministerul Transporturilor pot fi caracterizate prin indolență, incompetență, nepăsare și minciună. „Suntem conștienți de faptul că…
Deputatul PNL Claudia Boghicevici, membră a Comisiei pentru Muncă și Protecție Socială, pledează pentru găsirea unor soluții europene pentru criza refugiaților din Uniunea Europeană, solicitând în același timp responsabililor din Guvernul României să accelereze pregătirile pentru ca…
Camera Deputaţilor a votat astăzi noul Cod Fiscal, care introduce un program de relaxare fiscală îndelung aşteptat. „Mă bucur că astăzi a fost votat noul Cod Fiscal gândit de guvernarea PSD, care prevede o scădere…
Astăzi începe o nouă sesiune parlamentară, care are pe agendă legi aşteptate de milioane de români. „Începem în forţă sesiunea parlamentară, cu re-examinarea Codului Fiscal, o lege importantă care aduce o reducere puternică…
Deputatul PNL Arad, Claudia Boghicevici, a declarat marți, în cadrul unei conferințe de presă, că rectificarea bugetară catalogată de liderii PSD ca fiind una pozitivă este de fapt una negativă, iar arădenii au de suferit…
Camera Deputaţilor a adoptat în data de 30 iunie legea privind pensiile militare de stat. Potrivit acestei legi, baza de calcul folosită pentru stabilirea pensiei militare de stat este media tuturor veniturilor brute…