Consilierul municipal Glad Varga consideră că afirmațiile lui Mircea Purcaru sunt total nefondate și nu au niciun suport real. „Domnul Purcaru spune că sunt incompatibil, lucru de altfel neadevărat. Îi lansez domnului Purcaru o provocare,…
Mircea Purcaru spune că, încet şi cu metodă, PDL lucrează la predarea PNL în mâinile lui Traian Băsescu, pentru ca acesta să-şi atingă scopul pe care nu l-a abandonat niciodată, acela de a deveni premier.…
Preşedintele PC Arad, Mircea Purcaru, crede că realizarea unei alianţe sau fuziuni PNL-PDL la nivelul Aradului nu schimbă cu nimic poziţia şi „potenţa” liberalilor în CLM şi CJA. „Atâta vreme cât erau în USL sau…
Preşedintele PC Arad, Mircea Purcaru, consideră că ultimele evenimente demonstrează că PC a avut dreptate când a decis să renunţe la alianţa cu liberalii- ANCD- ştiind că nimeni nu se poate baza pe cuvântul lui…
Liderul Partidului Conservator, filiala Arad, Mircea Purcaru a susţinut azi o conferinţă de presă, unde s-a declarat nemulțumit de modul în care Primăria în speţă primarul Gheorghe Falcă, a cheltuit o grămadă de bani cu…
Preşedintele PC Arad, Mircea Purcaru, este de părere că Traian Băsescu încalcă tot mai grosolan şi în mod voit Constituţia, pentru a forţa demararea demersurilor pentru suspendarea sa din funcţie. “Este evident că preşedintele Traian…
Mircea Purcaru, președintele Partidului Conservator Arad critic preocupările “fără sens” a vicepreședintelui Consiliului Județean, care a preferat, zilele trecute, să se preocupe de inundațiile din Teleorman în loc să ofere cărți românilor din Valea Timocului.…
Preşedintele PC Arad, Mircea Purcaru, este de părere că Traian Băsescu este din ce în ce mai disperat de faptul că Victor Ponta este departe de a-i asigura „imunitate” şi după alegerile prezidenţiale şi din…
Preşedintele PC Arad, Mircea Purcaru, este de părere că ruptura dintre PDL şi Traian Băsescu este doar una de faţadă, lucru dovedit de comportamentul pedeliştilor, care, în precampania pentru europarlamentare, nu fac decât să preia…
Mircea Purcaru, presedintele Partidului Conservator Arad critică strategia electorală vădit mincinoasă pe care intenţionează PDL să o folosească în campanie. „Că au început deja să umble prin pieţele localităţilor din judeţ, e una, dar faptul…
În politica arădeană apar tot mai mulți așa-ziși politicieni care se pricep la toate. Mircea Purcaru este unul dintre aceștia, președintele conservatorilor arădeni având săptămânal discursuri pe teme care mai de care mai pompoase, de…
Una dintre temele de campanie ale PDL-iştilor- este procentajul- slab, zic ei , al absorbţiei fondurilor europene. O temă pe care, în Campania pentru alegerile europarlamentare o vor folosi cu asiduitate, pentru a arăta că…
Reprezentantul ANRSC, Doru Ciocan, aflat într-o vizită în Arad a afirmat că apartamentele debranşate de la reţeaua CET fură 68% din căldura vecinilor. Total oripilat de această afirmaţie, preşedintele PC Arad, Mircea Purcaru l-a atacat…
Într-o conferinţă de presă susţinută la sediul Partidului Conservator, preşedintele Mircea Purcaru a sărit din nou la gâtul şefului său din Consiliul Judeţean, Nicolae Ioţcu. Acesta susţine că Aradul deţine un loc fruntaş la ceea…
Preşedintele Partidului Conservator Arad, Mircea Purcaru, salută intrarea în vigoare a ordonanţei care pune capăt popririlor abuzive pe conturile bancare. „ OUG nr.8/2014, care modifică procedura fiscală, a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I,…
Liderul Partidului Conservator Arad, Mircea Purcaru vine cu critici la adresa administraţiei judeţen, referitor la intenţia de a cumpăra clădirea în care funcţionează Secţia de Psihiatrie arondată Spitalului Judeţean Arad. Purcaru este contrariat de ce…
Preşedintele PC Arad, Mircea Purcaru, îl acuză pe preşedintele PNL, Crin Antonescu de intenţia de a destabiliza USL, inventând tot felul de pretexte. „Faptul că imediat după ce se rezolvă o problemă invocată de către…
Din sediul PC Arad, preşedintele organizației judeţene, Mircea Purcaru, susţine sus şi tare că “aliaţii” din PNL nu sunt deloc “bon caracter”, deoarece nu agrează propunerile lui Victor Ponta, ca preşedinţii PC şi UNPR, Daniel…
Astăzi, într-o conferinţă de presă, președintele organizației județene a Partidului Național Liberal Arad, senatorul Ioan Cristina, şi deputatul Mihăiţă Calimente au atacat destul de dur, aliaţii de la Partidul Conservator, în speţă pe preşedintele Mircea…
Mircea Purcaru, preşedintele PC Arad aduce acuze vehemente liderului PNL, Crin Antonescu, de un limbaj demn de un bădărăn, în relaţia cu preşedintele PC, Daniel Constantin, dar nu numai. „Să i te adresezi în…