În urma minciunilor grosolane aruncate în spațiul public de Marinel Cionca și echipa sa, privind blocarea reabilitării drumului Arad – Șiria – Pâncota de către guvern, deputatul Florin Tripa a luat legătura cu reprezentanții Agenției…
Bugetul propus de Guvernul PSD nu aduce investiţii importante pentru Arad. O spune chiar deputatul Dorel Căprar, care cu greu poate menţiona investiţii notabile pentru Arad. „Dacă dai la o parte minciuna şi laudele neîntemeiate,…
Ioan Cristina, senator al PNL Arad, condamnă gestul celor de la PSD, ALDE şi UDMR, ai căror senatori au votat împotriva propunerii liberalilor de dublare a alocaţiei pentru copii și a indexării alocației cu rata…
Foștii pedeliști din administrația Aradului, ascunși astăzi în spatele vechiului Partid Național Liberal, au ajuns să țină lecții despre învățământ. Probabil, cei din fostul PDL cred că arădenii uită că în 2010, guvernul portocaliu…
„Incapabili să construiască un buget până acum, cei de la PSD sacrifică administraţiile locale. Anul trecut au făcut aşa zisa reformă fiscală pe seama primăriilor, Aradul a pierdut 16 milioane de euro, judeţul Arad 45…
Algoritmul și calculul social-democraților PSD arată că marea majoritate a primarilor din România sunt de acord cu sumele care sunt alocate administrațiilor locale prin bugetul pe 2019. Social-democrații în frunte cu Liviu Dragnea susțin…
Una dintre promisiunile electorale ale PSD în campania electorală a fost construirea unui număr de 1500 de locuințe anual, pentru tineri. Au trecut 650 de zile de la această promisiune, dar nu s-a construit nicio…
„Fifor, senatorul Zero, servitorul lui Dragnea demonstrează tot mai des că nivelul celor din PSD este din ce în ce mai scăzut! Dar nu mai miră pe nimeni asta! Pe o rețea de socializare, Fifor…
Parlamentarii PSD de Arad nu dau un semn că se trezesc nici la votarea bugetului din acest an. Guvernul PSD rămâne cu zero proiecte pentru Arad şi în 2019. „Parlamentarii PSD de Arad s-au redus…
Seria de ilegalităţi şi neclarităţi trebuie să înceteze, după trei tentative eşuate ale primarului Falcă de delegare a gestiunii directe a Stației de Sortare a deşeurilor Arad către Recons. Suntem încă departe de un deznodământ…
Vicepreședintele CJA Sergiu Bîlcea, cunoscut mai nou și ca GPS2, încearcă să iasă din nou din anonimat cu proiecte care nu au nicio legătură cu el. De data aceasta, Bîlcea e preocupat de bazinul Delfinul…
Primarul Gheorghe Falcă solicită consilierilor municipali acordarea unui mandat special, tot pentru Gheorghe Falcă, reprezentantul municipiului Arad în Adunarea Generală a Acţionarilor la Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Sistem Integrat de Gestionare a Deşeurilor Judeţul Arad,…
Sergiu Bîlcea, preşedintele PNL Arad, interpretează într-o notă pozitivă atacurile deputatului PSD Florin Tripa. „Mă bucur că domnul deputat PSD Tripa a citit lista proiectelor propuse şi că şi-a asumat-o. Domnul Tripa nu a înţeles…
PNL Arad solicită parlamentarilor puterii, Mihai Fifor, Dorel Căprar, Adrian Todor, Florin Tripa (PSD) și Eusebiu Pistru (ALDE) să readucă la Arad banii confiscați de la arădeni anul trecut! Vă reamintim că și prin votul…
PSD încearcă să folosească decizia Curţii Constituţionale cu privire la protocoalele dintre serviciile secrete şi instituţiile din justiţie pentru a apăra corupţii şi a-i scăpa de consecinţele faptelor comise. Pe acest fond, se pregăteşte terenul…
Cel mai slab președinte din istoria CJA, Marinel Cionca, recunoaște faptul că liberalii arădeni vor să pună mâna pe Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Valea Crișului. Pentru șefii PNL Arad, extinderea gazului în localitățile de pe…
PSD i-a mințit pe arădenii din județ că „le rezolvă” problema gazului, prin extinderea rețelei. O minciună ca multe altele, pentru că se știe foarte bine că singurele probleme pe care le rezolvă PSD…
Președintele Consiliului Județean Arad, Marinel Cionca, încearcă prin orice mijloace să boicoteze extinderea rețelei de gaz în județul Arad, din considerente pur politice. Cionca face presiuni ca CJA să intre în Asociația de Dezvoltare Intercomunitară…
Directorul executiv al ADI Deșeuri, Adrian Țolea, a transmis joi o adresă membrilor Asociației, în care arată gravele nereguli din cadrul Masterplanului de Deșeuri. Conform directorului ADI Deșeuri, operatorii de salubritate de pe mai multe…
Incapacitatea Consiliului Judeţean Arad de a implementa corect şi legal Masterplanul pentru managementul integrat al deşeurilor generează situaţii critice fără precedent într-o serie de localităţi din regiune. Disfuncţionalităţile majore, nu puţine la număr, afectează atât…