Începând cu 1 martie, salariile cadrelor didactice au crescut cu 5%, prin aplicarea acordului semnat între sindicatele din învăţământ şi Guvernul Ponta anul trecut. „Potrivit acordului semnat, se aplică un calendar multianual de majorare a…
Primarul Municipiului Arad, dl.Gheorghe Falcă transmite următorul punct de vedere în urma comunicatului de presă emis de Prefectură după invitația la discuții a reprezentanților Primăriei pe tema plafonului insuficient al cheltuielilor de personal dispus de…
PSD Arad consideră neîntemeiată replica dată de Nicolae Ioţcu faţă de punctele de vedere exprimate de consilierii judeţeni social-democraţi în legătură cu bugetul. „Faţă de orice problemă semnalată, Nicolae Ioţcu repetă ca o moară stricată…
Guvernul Ponta a semnat un acord cu sindicatele din învăţământ pentru aplicarea unor măsuri care vor creşte calitatea actului didactic. „Acordul a fost semnat în 27 octombrie şi prevede o serie de măsuri în favoarea…
Comisia Europeană (CE) a confirmat faptul că România se află din nou pe un trend economic ascendent, anulând orice discuţie privitoare la aşa zisa „recesiune tehnică”. Raportul în cauză estimează pentru România o creştere de…
Veste bună pentru profesorii din Arad: Guvernul a alocat toţi banii aferenţi lui 2014 pentru sumele câştigate în instanţă de cadrele didactice. „Într-o primă fază, Guvernul a alocat peste 4 milioane de lei pentru…
Guvernul Ponta a alocat prin rectificarea de buget de săptămâna trecută sume importante de bani pentru sumele de bani câştigate în instanţă de cadrele didactice. Profesorii din judeţul Arad primesc 1.070.000 lei pentru plata drepturilor…
La propunerea parlamentarilor PSD, salariile primarilor şi viceprimarilor vor creşte începând cu acest an. Senatul a aprobat creşterea salarială încă de anul trecut, iar astăzi deputaţii vor da un vot final pentru acest proiect de…
scris de: prof. Ioan Tuleu Statul, se știe, trebuie să satisfacă nevoile generale ale societății, aceasta fiind misia lui cea mai importantă. Aceia care lucrează în domeniile care țin de aceste nevoi trebuie la rândul…
Senatorul liberal Ioan Cristina a anunţat că anul viitor vor fi majorate salariile bugetarilor cu venituri mici dar şi venitul unor categorii specifice, cum sunt medicii rezidenţi şi profesorii debutanţi. „Guvernul analizează în prezent mai…
Guvernul Ponta şi-a respectat angajamentul asumat în faţa românilor şi a majorat salariul minim pe economie la 800 de lei. Salariul minim pe economie a crescut în acest an în două etape: începând din 1…
Primăria Tîrnova a efectuat astăzi viramentul bancare pentru plata salariilor tuturor categoriilor de bugetari de pe raza comunei, informează primarul Florin Farcaşiu. „Astăzi am efectuat viramentul iar începând de mâine toate categoriile de bugetari din…
Datele date publicităţii de Institutul Naţional de Statistică (INS) arată că în ultimul an salariile medii nete din România au înregistrat o creştere. Judeţul Arad se află în topul creşterilor salariale, pe locul 3, cu…
Senatorul USL Ioan Cristina doreşte să-i liniştească pe cetăţeni, asigurându-i că nu există pericolul neplăţii pensiilor şi a salariilor. „În acest moment, nu există nici un pericol ca salariile și pensiile cetățenilor să nu poată…