Președintele PSD, Liviu Dragnea, a făcut o declarație surprinzătoare; pentru prima dată la alegerile parlamentare vor candida doar membri din organizațiile PSD din județe, afirmând că nu va fi impus niciun candidat din București. “Cred…
Senatorul arădean Constantin Traian Igaș a avut o întâlnire de lucru cu Secretarul de Stat Raed Arafat pe marginea modificărilor la legislația privind apărarea împotriva incendiilor. “Prin inițiativa legislativă pe care am depus-o la Senat…
Senatorul arădean Constantin Traian Igaș și-a depus formularul privind intenția de a candida la alegerile parlamentare din acest an la filiala Arad a Partidului Național Liberal. “În urma discuțiilor pe care le-am avut în interiorul…
Senatorul arădean Constantin Traian Igaș i-a solicitat ministrului Culturii informații referitoare la Programul Național de Restaurare aprobat recent și posibilitatea finanțării unor lucrări de conservare și scoatere din pericol a Mănăstirii Bezdin, monument de arhitectură…
Senatorul Constantin Traian Igaș continuă și anul acesta expediția “Prietenii Luncii Mureșului”. Prima ediție a expediției cu bicicletele de la Pecica la Mănăstirea Bezdin a fost anul trecut, în aceeași zi de 22 iulie. “În…
Senatorul Constantin Traian Igaș dă raportul asupra activității sale parlamentare la finalul primei sesiuni parlamentare din 2016. Parlamentarul arădean a încheiat această sesiune păstrându-şi locul în topul celor mai activi senatori. La capitolul iniţiative legislative,…
Senatorul Constantin Traian Igaș împreună cu Asociaţia Nautică “Port Arthur” organizează vineri, 1 iulie, a treia ediţie a expediţiei pe Mureş denumită “Prietenii Mureşului”. “Expedițiile pe Mureș au fost începute de regretatul profesor Tiberiu Țiganu,…
Senatorul Constantin Traian Igaș a participat astăzi la ședinta de constituire a Consiliului Local Curtici, județul Arad. Senatorul de Arad contestă abordarea greșită a doamnei subprefect în interpretarea legii pentru că nu a permis celor…
Senatorul Constantin Traian Igaș a luat din nou atitudine față de modul defectuos în care CNADNR înțelege să își îndeplinească responsabilitățile. Parlamentarul arădean a adresat o interpelare premierului și ministrului transporturilor în care cere explicații…
Constat cu o oarecare stupoare că deși învins, așa cum era de așteptat, marele autointitulat senator de Arad, doljeanul Mihai Viorel Fifor mai are puterea să iasă în presă cu o declarație. De ce oare…
„Constat că la început de campanie electorală, în Partidul Social Democrat se duc lupte cu propriii membri, dublând campania cu o alta, internă, pentru desemnarea unui nou președinte la Camera Deputaților. Ultimele evenimente ne fac…
Senatorul Constantin Traian Igaș a preluat problema cu care i s-a adresat primarul comunei Frumușeni, Reginald Andronic, în ceea ce privește implementarea unui proiect pe fonduri europene pentru modernizarea a două drumuri agricole. “Primarul și…
Senatorul Constantin Traian Igaș a participat luni la ședința Grupului Parlamentar al Partidului Național Liberal, ședință în cadrul căreia senatorii au votat pentru asumarea rezoluției Ligii Aleșilor Locali ai PNL adoptată la întrunirea de la…
Senatorul Constantin Traian Igaș participă, în perioada 1-2 aprilie, la Liga Aleșilor Locali ai Partidului Național Liberal. Evenimentul va avea loc la Sala Sporturilor din Constanța și vor participa aproximativ 1.900 de persoane. “La această…
Senatorul Constantin Traian Igaș a solicitat ministrului agriculturii urgentarea efectuării plăților subvențiilor restante către agricultori. Demersul senatorului arădean vine în urma unor discuții purtate cu mai mulți fermieri și agricultori din județ. În întrebarea adresată…
Senatorul Constantin Traian Igaș a participat astăzi, 29 februarie a.c., la ședința Biroului Politic Național al PNL. În cadrul ședinței, conducerea PNL a validat o serie de candidaturi și a intrat pe ultima sută de…
Senatorul Constantin Traian Igaș a depus săptămâna aceasta o declarație politică cu titlul “Capitalul românesc, încotro”, în care propune revigorarea patriotismului economic românesc. Senatorul face referire la o declarație recentă a unui ministru polonez, declarație…
Senatorul Constantin Traian Igaș i-a adresat o interpelare ministrului economiei, Costin Borc, pe marginea pachetului național anti-sărăcie lansat zilele trecute de Guvernul Dacian Cioloș. “Lansarea acestui pachet arată că există preocupare și la nivelul politicilor…
Tot mai des vedem cum scoate capul la iveală senatorul PSD „cică de Arad”, Mihai Viorel Fifor. Cred că ar fi vremea să ne întrebăm cum și de ce s-a pripășit „muzeograful” (am pus ghilimele…