Univ Goldiş ICIM a bifat în această seară un nou succes în întrecerea internă, depăşind CST Alexandria, ocupanta locului cinci în clasament.
În ciuda acestei poziţii, oaspetele s-au dovedit o pradă uşoară pentru elevele lui Jose Araujo, care s-au impus clar, scor 76-58 (23-15, 23-16, 17-10, 13-17), într-un meci contând pentru etapa a XXIV-a, dar disputat în devans.
Asta în condiţiile în care tehnicianul portughez nu a putut conta pe serviciile a două piese de bază, Destiny Williams, accidentată, şi Moni Brosovszky, care a acuzat dureri la spate.
Aproximativ 500 de spectatori au aplaudat victoria favoritelor, venită în special datorită prestaţiei bune a jucătoarelor de peste ocean, care au fost şi cele mai bune marcatoare. Rezervele, cărora li s-a dat din nou credit, alternând momentele bune, cu cele mai puţin convingătoare.
Au evoluat pentru Arad: Rhoads 17, Cosby 14 (1×3), Engelman 14, Broomfield 13, Crăciun 7, Manta 6, Mercea 3, Milovanovic 2, Moraru şi Manea.
Alexandria a răspuns cu: Voicu 24, Chivu 13 (1×3), Teodorescu 6 (2×3), Principe 6, Şipoş 4, Arnold 2, Ştefan 2 şi Alecu 1.
Liniştite în privinţa primei poziţii la finalul sezonului regulat, arădencele sunt deja cu gândul la turneele finale ale Ligii Europei Centrale şi Cupei României, programate în această lună la Alba Iulia, respectiv Târgovişte.
Competiţii în care va evolua în galben-albastru şi noua achiziţie, Monique Coker, 31 de ani, 1,88 m, un transfer surpriză a campioanelor. Jucătoarea americană având o carte de vizită care impune respect: Connecticut Sun (WNBA), CSM Târgovişte, în sezoanele 2008-2009 şi 2011-2012 (campioană în ambele sezoane), Ceyhan şi Kayseri (Turcia), Elitzur Netanya şi Ramat Hasharon (Israel) sau CCC Polkowice (Polonia).
[nggallery id=109]
No Comments
Comments for Univ Goldiş ICIM, în ritm de metronom (FOTO) are now closed.