Primarul municipiului Arad, Gheorghe Falcă a primit marţi, 18 iulie 2017, vizita reprezentanților Universității Rutgers, al optulea colegiu ca vechime în Statele Unite şi cea mai mare universitate din sistemul universitar de stat din New Jersey.
Ea oferă peste 100 de programe de licență diferite, 100 de master și 80 de doctorat și profesionale în cadrul a 175 de departamente academice, 29 de școli și colegii acreditate, dintre care 16 oferă programe de studii postuniversitare
De curând, Universitatea Rutgers din New Jersey a iniţiat o colaborare cu Universitatea de Vest “Vasile Goldiș” din Arad, în scopul derulării de programe comune de cercetare.
Vizita delegaţiei americane la Primăria Municipiului Arad a avut loc la iniţiativa conducerii Universităţii de Vest “Vasile Goldiş”. Din delegaţia primită la Palatul Administrativ au făcut parte: rectorul Universităţii de Vest “Vasile Goldiş”, prof.univ.dr. Coralia Cotoraci, prof. dr. Javier Escobar şi prof. Adrian Balica, ambii în calitate de reprezentanţi ai universităţii americane.
Cu această ocazie primarul municipiului Arad a făcut o scurtă prezentare a istorie oraşului şi rolul pe care acesta l-a jucat în evenimentele din 1918. Prezentarea edilului a continuat cu detalii legate de situaţia economică a municipiului, stârnind admiraţia delegaţiei oaspete pentru scăzuta rata a şomajului . Nu în ultimul rând, primarul Falcă a vorbit despre implicarea municipalităţii în dezvoltarea învăţământului superior.
La finalul întâlnirii, primarul Gheorghe Falcă a felicitat cele două unităţi de învăţământ superior pentru strânsa relaţie de colaborare , dar mai ales pentru ideea de a investi în cercetarea medicală.
La rândul lor profesorii americani au apreciat implicarea activă pe care administrația locală o are în dezvoltarea învâțământului universitar din Arad.
No Comments
Comments for Vizita reprezentanţilor Universităţii Rutgers din New Jersey la Palatul Administrativ are now closed.