24 ani de la răsturnarea regimului comunist din România Aradul – al doilea mare oraş al Revoluţiei din Decembrie 1989 (editorial)

scris de: prof. Ioan Tuleu

Au trecut iată, aproape pe nesimţite, 24 ani de la acea superbă zi de 22 decembrie, zi care pe drept poate fi numită a speranţei. La sărbătoarea declanşată imediat după ora 12, atunci când dictatorul a părăsit clădirea de unde îşi exercita puterea, au participat peste 100 de mii de arădeni.A fost poate prima şi singura dată când toţi s-au simţit prieteni şi fraţi adunaţi laolaltă pentru împlinirea idealurilor de libertate, dreptate şi democraţie. Şi natura participa la bucuria generală, soarele blând de decembrie anunţând că îşi începe din nou urcuşul pe bolta cerească. 22 decembrie urma după noaptea cea mai lungă a anului şi totodată cea mai plină de dramatism pentru cei aproximativ 150 de revoluţionari curajoşi care n-au abandonat lupta cu autorităţile comuniste ce se cramponau cu disperare de o lume revolută.

La Arad, revoluţia ce avea să răstoarne un regim detestat de marea majoritate a românilor, s-a declanşat în dimineaţa de 21 decembrie la Întreprinderea de Orologerie Industrială de unde muncitorii au pornit spre centrul oraşului acolo unde se găsea sediul Comitetului Judeţean de Partid perceput ca simbol al regimului ce se voia înlăturat. La început au fost puţini, dar treptat, “apele” s-au adunat formând un adevărat fluviu uman ce avea, până la urmă, să dărâme zăgazurile opuse libertăţii.

Aradul a fost al doilea mare oraş din ţară care a răspuns chemării “Azi în Timişoar,a mâine în toată ţara”. Arădenii şi-au învins mai repede ca alţii teama ca se cuibărise în minţile tuturor. Dar unii dintre ei binemerită mai mult pentru că şi-au asumat riscuri mai mari, au stat acolo în frunte, n-au abandonat nici atunci când cauza părea pierdută. Îi amintim acum, după 24 ani, pe Valentin Voicilă, liderul de necontestat al Revoluţiei, pe Onofrei Dănilă, care a pornit în fruntea celor de la I.O.I., pe Mircea Crişan, Gheorghe Curta, Atila Duka, Romeo Popa, Ioan Bîtea, Traian Timar, Nemeş Gavril, Nicu Ieran, Ofelia Călugăr, Neculai Diaconescu, Kiş Claudiu, Păiuş Ovidiu, Mircea Ardelean, Bunta Gheorghe, Constantin Gurilă şi  pe toţi cei care s-au remarcat atunci, cărora la mulţumim acum pentru curajul de care au dat dovadă. Dar mai presus de toţi, merită reconştinţa noastră cei 24 care au făcut sacrificiul suprem în confruntarea cu un inamic nici astăzi identificat.

România a parcurs, din decembrie 89 şi până acum, un drum lung pe calea democraţiei şi libertăţii. Totul a trebuit învăţat din mers. Au fost numeroase convulsii sociale. Unii dintre cei care au participat activ la revoluţie au ajuns astăzi în şomaj sau sunt în pensie. Unii concetăţeni s-au îmbogăţit peste măsură în timp ce alţii au sărăcit. S-au făcut şi desfăcut partide şi alianţe. A proliferat corupţia, dar presa a redevenit liberă şi nu ne este teamă de a ne exprima opiniile. Alternanţele la guvernare au demonstrat că democraţia este viabilă. Multe firme de stat au dat faliment dar întreprinzătorii privaţi şi capitaliştii străini au dat viaţă unor societăţi prospere. Americanii sunt la Astra – Trinity iar olandezii, japonezii şi nemţii au creat firme noi pe platforma industrială de vest. Am intrat în NATO şi suntem, iată, cu un pas în Uniunea Europeană. Mergem fără paşaport până la capătul Europei să vizităm Alhambra sau să culegem căpşuni.  Există însă mult prea mulţi nemulţumiţi de condiţiile de viaţă oferite de tânăra democraţie românească. Frustrările răzbat de peste tot. Paşii înainte au fost urmaţi de lungi perioade de stagnare. Ne-am confruntat cu enorm de multe probleme car şi-au cerut rezolvarea. Între interesele comune şi cele individuale s-a căscat o uriaşă prăpatie. În multe privinţe putem caracteriza intervalul scurs din’ 90 până în 2004 ca “ iarna vrajbei noastre”.

Dar despre ceea  ce s-a întâmplat , în intervalul amintit, cu România şi despre împlinirile şi nemulţumirile personale am stat de vorbă cu câţiva revoluţionari care în decembrie ’89 au fost purtătorii unor idealuri pentru care au luptat şi şi-au sacrificat mare parte din viaţă.

Valentin Voicilă : „Revoluţia a fost confiscată” (În 1989 a fost actor la Teatrul de Stat Arad)

„Din păcate, multe din idealurile exprimate de noi la revoluţie  nu s-au împlinit aşa cum am dorit. Economia a căzut iar viaţa materială a oamenilor n-a cunoscut o îmbunătăţire deşi revoluţia a avut un puternic caracter social. De asemenea, noi am chemat atunci alături numele Domnului şi ne-am rugat la El pentru ajutor împreună cu preoţii. Prin urmare, revoluţia a avut şi un caracter creştin însă, din perspectivă morală, suntem departe de idealul fixat. Alegerile recente au scos în faţă două blocuri politice puternice, numai că lipseşte din Parlament segmentul creştin-democrat. Din punctul meu de vedere Revoluţia a fost confiscată de cei care au preluat puterea şi în care noi, revoluţionarii, nu ne-an regăsit. Cred că noul preşedinte al ţării o să poarte negocieri cu partenerii externi în picioare nu în genunchi ca până acum.

Eu personal nu mi-am putut permite să candidez pentru că nu am avut banii necesari. Nu sunt un om bogat. Stau în acelaşi apartament pe care l-am avut la revoluţie şi lucrez tot la Teatrul de Stat. Am primit într-adevăr un spaţiu, de altfel foarte mic, conform Legii 42 dar, pentru a-l folosi, a trebuit să caut un colaborator. Niciodată  nu am cerut vreun avantaj personal deşi am vorbit de multe ori în direct cu preşedinţii României.

Dănilă Onofrei: ”Au exista prea multe lucruri nesănătoase.” (maistru la Întreprinderea de Orologerie Industrială în 1989)

„Având în vedere cauza pentru care s-a luptat în decembrie 1989, cred că evoluţia României nu este suficient de bună. Au exista prea multe lucruri nesănătoase şi cred că probleme au existat, în primul rând, în conştiinţa celor care au condus până acuma, care i-au sfidat pe cei care i-au ales şi acordat încredere. Acum se pare că există o schimbare spre bine. S-ar putea să fie un pas pentru a pune frână  minciunii şi fraudei.

În ce mă priveşte, sunt pensionar de 4 ani şi îmi încasez liniştit pensia atâta cât este. Pe la I.O.I. nu am mai trecut deoarece nu sunt binevenit acolo”.

Duka Atila : „ Adevărata revoluţie a fost în Dcembrie 89” ( în decembrie 89 a lucrat la Cooperaţia meşteşugărească ca şef secţie decoraţii interioare)

„Dovada cea mai bună a evoluţiei pozitive a Românieie este modul în care s-au desfăşurat recentele alegeri, adică fără kievisme. Poate cea mai mare cucerire  a Revoluţiei este dreptul de a ne exprima opinia vis a vis de cei chemaţi să ne conducă. Mă surprinde faptul că poporul nu uzează suficient de acest drept pentru care nu de mult s-a murit. Sunt indignat şi de faptul că, la fiecare schimbare de guvernare, unii lideri politici declară că adevărata revoluţie atunci se întâmplă, când este foarte clar că în Decembrie ‚89 a fost adevărata Revoluţie.

În plan personal, principala nemulţumire  a mea este faptul că nu am rămas, eu şi colegii mei, să păzim idealurile Revoluţiei pentru ca ele să se implementeze aşa cum ne-am dorit-o în ‚89. Şi regret nespus de mult că nu s-a aplicat punctul 8 al proclamaţiei de la Timişoara. În momentul de faţă sunt consilier judeţean  PSD şi sunt angajat la o firmă cu carte de muncă dar mai lucrez la încă alte două firme”.

Traian Timar : „ Justiţia face dreptate în mod selectiv” (în 1989 era angajat la Întreprinderea de Vagoane Arad)

„Mie nu mi-a lipsit niciodată mâncarea. Consider că cel mai mare neajuns până în 1989 a fost îngrădirea libertăţii de exprimare. De asemenea, fiind sportiv de performanţă, nu am putut participa la concursuri internaţionale din tot felul de motive. Acum pot afirma că am câştigat dreptul de a spune ce gândesc şi libertatea de a merge unde doresc.Din păcate, justiţia nu face dreptate decât în mod selectiv.

Lucrez tot la fosta I:V:A: actualmente Astra- Trinity. Am considerat, ca şi mulţi alţii, că trebuie să-mi păstraz locul de muncă în loc să mă apuc de bişniţă”.

Mircea Ardelean : „ Aradul a fost marginalizat” (În 1989 era tehnician veterinar în Gai)

„ Sunt dezamăgit de modul în care a evoluat viaţa economică şi socială. Neîmplinirile se datorează oportuniştilor care au făcut timp de 15 ani politică în România. Aradul a fost al doilea oraş care s-a declarat liber de comunism după Timişoara şi totuşi a fost marginalizat. Ppoate că nu am avut destui morţ! La Revoluţie s-a obţinut, ce-i drept, libertatea de expresie, posibilitatea de a alege liber  şi o economie de piaţă aproape … funcţională.

Pot să spun că până în 89 am lucrat foarte mult în calitatea mea de tehnician veterinar. Am avut în schimb şi multe satisfacţii profesionale. Nici acum nu pot să mă plâng că nu sunt realizat din punct de vedere material. Asta pentru că îmi conduc propria afacere. Consider însă că majoritatea populaţiei trăieşte cu nesiguranţa zilei de mâine şi asta mă deranjează mult”

Ovidiu Păiuş : „Românii nu sunt solidari pentru interesele proprii” ( muncitor la I.O.I. în 1989, rănit în Revoluţie)

„ Comparativ, noi am fost atunci ca viţelul care a părăsit grajdul. Nu am ştiut încotro s-o luăm. Au apărut apoi tot felul de „binevoitori” din afară care au dorit să ne ajute, dar plata a fost mult prea mare. Am avut şi legi mult prea permisive de care mulţi au profitat. Marea vină a românilor este că nu sunt solidari în interesele proprii. Pe român îl interesează doar strict ce-i al lui. Prea multe concesii am făcut pentru a intra în NATO şi în UE.

Acum sunt pensionar de invaliditate fiind rănit în Revoluţie. Sunt căsătorit la Sibiu şi am o fată de 9 ani. În ce mă priveşte, mi-am creat propria lume şi poate sunt puţin dezarmat în faţa piedicilor care ţi se pun la tot pasul. Spre exemplu, acum mi s-au cerut, pentru reînoirea dosarului, alte acte care să justifice participarea mea la Revoluţie şi pentru a obţine ceea ce mi s-a dat prin lege. Dar ce să mai demonstrez eu care am fost rănit?!”

Kiş Claudiu-Vasile : „Cine a luat e bun luat” (În 1989 a fost muncitor la C.P.L.)

„Personal, consider că s-a realizat prea puţin din ce ne-am propus la Revoluţie. Este adevărat că avem libertate şi un pic de democraţie dar este prea multă sărăcie. Din salariul primit de abia supravieţuieşti. Cumnatul meu care lucrează în Spania, poate trăi o săptămână, împreună cu familia, din salariul pe o zi.

Mai mult sau mai puţin explicit, toţi revoluţionarii arădeni cu care am stat de vorbă recunosc că în România s-au schimbat foarte multe. Este adevărat că, în plan personal, există şi multe nemulţumiri pentru că interesul general nu întotdeauna a concordat cu cel personal mai ales în situaţia în care fiecare individ a trebuit să-şi promoveze singur propriile interse. Sensul schimbării nu a fost doar pozitiv iar, dacă ne raportăm la speranţele care le-am avut în decembrie 89, putem spune că suntem departe de a fi mulţumiţi. Într-adevăr, într-o lume liberă se manifestă cu aceeaşi intensitate şi forţele răului. Minciuna stă la masă cu adevărul, cinstea cu hoţia, frumosul cu urâtul. Au căpătat amploare prostituţia, consumul de droguri, cerşetoria, traficul cu fiinţe umane, crima organizată, etc. Aroganţa noilor îmbogăţiţi, oportunismul politicienilor, sfidarea cetăţeanului de către autorităţi, nedreptatea care se manifestă acolo unde trebuie să se împartă  dreptatea sunt în măsură să nemulţumească profund.

Dar dacă ne aducem aminte de întunericul şi frigul în care am trăit, de cenuşiul de care eram înconjuraţi, de imensele cozi la care ne aşezam zilnic, de frica de securitate, de faptul că ne simţeam ca într-o închisoare în propria ţară, de lipsa credinţei  şi speranţei………. atunci vom privi mai optimişti prezentul.

Dacă am avem puterea să ne ridicăm deasupra intereselor partizane, dacă am vrem să depăşim nemulţumirile personale atunci vom recunoaşte că în România s-au produs schimbări fundamentale. Viaţa noastră, a tuturor, curge în parametri total diferiţi. Dezvoltarea României este deja strâns legată de cea a Europei şi a lumii civilizate. Sigur, idealurile nu au fost împlinite în totalitate pentru că nici nu este cu putinţă aşa ceva. Dar idelaul cel mai nobil am omului este propria perfecţionare, pentru că fiind noi toţi mai buni, mai sănătoşi la trup şi suflet şi iubitori de aproapele, şi lumea în care trăim va fi mai curată şi mai frumoasă.