Deputatul Claudia Boghicevici, coordonator al portofoliului Muncii şi Protecţiei Sociale în Guvernul Alternativă PDL, și-a susținut ieri în Camera Deputaților proiectul legislativ care prevede exonerarea de la plată a unor sume de către pensionarii care provin din sistemul asigurărilor sociale al agricultorilor, care au beneficiat de pensie de invaliditate, iar înainte de anul 2003 au împlinit vârsta legală de pensionare. Propunerea a fost adoptată cu 315 voturi PENTRU, niciun vot împotrivă și 1 abținere.
„Mă bucur că această propunere legislativă a primit susținerea colegilor parlamentari, în ciuda opoziției Guvernului PSD. Practic, vorbim de 1504 pensionari din sistemul asigurărilor sociale al agricultorilor, care au beneficiat de pensie de invaliditate, iar înainte de 2003 au împlinit și vârsta legală de pensionare. Ulterior stabilirii pensiei pentru limită de vârstă a acestei categorii, au intervenit, ca urmare a modificării legislaţiei în materie, o serie de creşteri succesive ale cuantumului pensiilor încasate. Curtea de Conturi a stabilit ulterior ca în cazul persoanelor care s-au aflat în situaţii de invaliditate înainte de pensionarea pentru limită de vârstă, majorarea nu trebuia aplicată în integralitate, ci numai pentru partea aferentă stagiului de cotizare în cadrul fostelor CAP-uri. Pe cale de consecinţă, pensionarii, ale căror pensii sunt în medie de 350 de lei, ar trebui să plătească chiar şi 7-8 mii de lei, ca urmare a interpretării deficitare a legii”, a declarat Claudia Boghicevici.
Deputatul PDL a condamnat ipocrizia și cinismul care caracterizează această guvernare, întrucât ministerul a transmis un punct de vedere negativ cu privire la adoptarea acestei propuneri legislative, motivând că ar creşte deficitul bugetului asigurărilor de stat. ”Vorbim însă de pensionari de peste 70-75 de ani care foarte puţin probabil să își permită să returneze aceste sume în integralitatea lor și al căror număr este, așa cum precizam anterior, de doar 1504, deci un impact bugetar minim. Guvernul în schimb ar trebui să analizeze și cazurile altor categorii de pensionari aflați într-o situație similară și să vină cu soluții pentru scutirea de la plata debitelor. Doar așa vom reuşi să reparăm inechitățile faţă de aceste persoane care oricum întâmpină dificultăţi materiale şi se văd obligaţi să plătească pentru o eroare neimputabilă lor”, a concluzionat Claudia Boghicevici.
No Comments
Comments for 1500 de pensionari vor fi scutiți de la plata unor debite printr-o lege co-inițiată de Claudia Boghicevici și adoptată ieri în Camera Deputaților are now closed.