Femeile sunt fiinţe libere şi demne, de aceea, o preocupare esenţială a tuturor societăţilor naţionele, regionale şi internaţionale trebuie să fie combaterea oricărei încălcări care ar aduce o atingere acestui statut, cum ar fi violenţa la adresa femeilor, agresiunea sexuală, traficul de fiinţe umane cu scopul exploatării sexuale, libera alegere în materie de procreare.
Violenţa domestică încă este o plagă a Europei şi o problemă îm fiecare ţară.
De aceea, este necesară instituirea unei politici cadru care ar putea fi îmbogăţită printr-un tratat internaţional cuprinzător asupra violenţei împotriva femeilor. O convenţie sau un protocol cu efect juridic pentru toate statele semnatare care să cuprindă măsuri împotriva violenţei domestice. Scopul ar fi încurajarea reformelor la nivel naţional şi schimbarea atitudinii faţă de astfel de situaţii iar ţinta să fie toleranţă zero!
Tinerele fete şi femeile trebuie să fie încurajate şi să fie educate în ideea că ele nu trebuie să fie victime ci dimpotrivă trebuie să fie educate în sentimentul stimei de sine şi a capacităţii lor de a se apăra. Un alt aspect vizează nevoia de a educa tinerii şi bărbaţii ca să respecte deciziile lor. Ca urmare, agresiunea sexuală trebuie să fie fie tratată ca problemă serioasă a drepturilor omului: integritatea fizică şi psihică a persoanei, unul din aspectele cruciale ale drepturilor omului.
Estimarile ONU arată că abuzurile asupra femeilor nu doar persistă, ci sunt în creştere. În România situaţia este la fel de îngrijorătoare. Datele arată că femeile reprezintă 83% din cazurile de violenţă fizică în familie. În aceste condiţii, este posibil ca fiecare dintre noi sa cunoască cel puţin un caz de violenţă asupra unei femei.
Organizaţia Naţiunilor Unite a desemnat ziua de 25 noiembrie ca Ziua Internaţională pentru Eliminarea violenţei împotriva femeilor iar premisa a fost creşterea conştientizării faptului că femeiele din întreaga lume sunt subiect al violurilor, violenţei domestice şi a altor forme de violenţă. Mai mult, unul din obiective ale acestei zile este să sublinieze că amploarea şi adevărata natură a acestui fenomen sunt ascunse.
Această zi de 25 noiembrie pentru eliminarea violenţei împotriva femeii, marchează, în acelaşi timp, startul celor “16 zile de activism” care preced Ziua Internaţională a Drepturilor Omului, la data de 10 decembrie a fiecărei an.
În mesajul din anul acesta, la 25 noiembrie 2013, Secretarul General al ONU, Ban Ki-Moon a declarat:
“Salut corul vocilor care cheamă la un sfârşit al violenţelor care afectează una din trei femei pe parcusul vieţii. Aplaud liderii care ajută la elaborarea şi întărirea legii şi schimbă abordările. Şi le aduc un omagiu tuturor acelor eroi din întreaga lume care au ajutat victimele să se vindece şi să devină agenţi ai schimbării”.
Deputat Dorel Gheorghe Căprar
No Comments
Comments for 25 noiembrie – “Ziua internaţională a combaterii violenţei împotriva femeilor” are now closed.