În județul Arad au fost 39 de adopții în 2017

Written by admin. Posted in Social

Tagged: , , ,

Published on octombrie 06, 2017 with No Comments

De la începutul anului 2017 și până în prezent în județul Arad 39 de copii au fost încredințați în vederea adopției la familii adoptatoare, iar 34 de familii au fost sau sunt în procedură de atestare.

Specialiștii în adopție din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Arad au primordial în vedere faptul că în momentul în care copilul este scos din mediul unui centru de plasament, din case aparținând unor ONG-uri sau de la un asistent maternal, unde copilul își creează niște legături și simte nevoia să se apropie de oricine, el trece prin trei etape. Specialiștii Serviciului Adopții atrag atenția asupra perioadelor delicate pe care le traversează un copil care urmează a fi adoptat odată cu părăsirea sistemului de protecție: etapa protestului – în care se întreabă de ce a fost scos din acel mediu, etapa disperării – când nu mai reacționează din punct de vedere emoțional și etapa de detașare – când înțelege că poate avea o viață nouă.

Psihologii și asistenții sociali din cadrul Serviciului Adopții-DGASPC Arad au în vedere, prin specificul muncii lor, dobândirea de competențe  care vizează atât latura umană: responsabilitate, sensibilitate, empatie și  răbdare, dar și cunoașterea și abilitatea de a aplica instrumentele, tehnicile, strategiile necesare si normele legale în vigoare pentru a sprijini atât părinții adoptatori, cât și copiii, în etapa de integrare în familia permanentă în cadrul procesului de adopție.” declară Aurora Lupaș, șeful Serviciului Adopții din cadrul DGASPC Arad.

Specialiștii noștri acompaniază copilul și familia adoptatoare pentru ca aceasta să facă față acestor schimbari esențiale în viata lor și urmăresc evoluția copiilor și a familiilor adoptive pe o perioadă de doi ani de la momentul încuviințării adopției. De aceea este deosebit de important ca persoanele sau familiile care doresc să devină părinți adoptatori să fie pregătiți să facă faţă noilor provocări pe care le presupune o adopţie, să poată dărui unui copil toată dragostea şi atenția pe care o merită si de care acesta are nevoie.

Numărul familiilor care își doresc să adopte un copil este în continuă creștere în ultimii ani, copiii din sistemul de protecție din județul Arad au nevoie și ei să crească și să se dezvolte în mijlocul unei familii adevărate. Ne bucură și faptul că treptat se schimbă și mentalitatea celor care se hotărăsc să facă acest pas, familiile adoptatoare fiind mai deschise și dispuse să își lărgească perspectivele pentru a trăi din plin bucuria de a fi părințideclară Erika Stark, director general DGASPC Arad.

La nivel național, o situaţie aparte este constituită de cazurile copiilor greu adoptabili , adică acei copiii pentru care într-o perioadă de 9 luni de la declararea adoptabilităţii nu s-a reuşit identificarea unei familii potrivite sau, chiar dacă aceasta a fost identificată, nu s-au putut urma paşii care să conducă la finalizarea adopţiei. Pentru acești copii a fost creată în Registrul Național al Adopțiilor o secţiune specială care conţine profilul celor aflaţi în această situaţie.

DGASPC Arad invită familiile care doresc să adopte un copil sau să primească informații despre procedura adopției să se adreseze cu încredere instituției, prin Serviciul Adopții, luni-joi între orele 8-16.30, vineri între orele 8-14 și la sediul DGASPC Arad, str.1 Decembrie 1918 nr. 14.

 

No Comments

Comments for În județul Arad au fost 39 de adopții în 2017 are now closed.