Polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, împreună cu cei ai Secției nr. 2. Rurală Pecica, Secției nr. 10 Rurală Gurahonț și luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Gurahonț au efectuat, ieri dimineață, trei percheziții domiciliare la persoane bănuite de săvârșirea mai mutor infracțiuni.
Perchezițiile s-au desfășurat pe raza localității Buceava-Șoimuș, la domiciliile a trei bărbați, cu vârste cuprinse între 38-43 de ani, bănuiți de săvârșirea unor infracțiuni privind nerespectarea regimului armelor și munițiilor.
În urma activităților desfășurate, au fost depistate 5 cartușe de calibrul 12 cu capsa nepercutată, 24 capse pirotehnice, 2 bucăți trofeu din specia căprior și 400 de țigarete netimbrate.
Bunurile găsite în urma perchezițiilor au fost indisponibilizate de polițiști, cei trei bărbați fiind cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de contrabandă calificată, nerepectarea regimului armelor și munițiilor și deținere ilegală de armă supusă autorizării.
Polițiștii continuă documentarea activității infracțională a celor în cauză.
A condus fără permis
Polițiștii din cadrul Postului de poliție Bata cercetează un bărbat pentru săvârșirea mai multor infracțiuni.
Polițiștii au depistat ieri, în trafic, un bărbat de 47 de ani, din Bârzava, în timp ce conducea un autoturism pe D.J. 682, pe raza localității Țela. În urma controlului documentelor, s-a constatat că bărbatul în cauză nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Pe numele acestuia a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii de conducere a unui vehicul pe drumurile publice, fără a avea acest drept.
Prins în flagrant de polițiștii B.O.P.
Polițiștii Biroului de Ordine Publică cercetează un tânăr pentru furt.
Polițiștii au depistat ieri, în flagrant delict, un tânăr de 23 de ani, din județul Hunedoara, în timp ce sustrăgea o bicicletă de damă de pe strada Miron Costin din muncipiu.
Prejudiciul, în valoare de aproximativ 400 de lei a fost recuperat, pe numele celui în cauză fiind întomit un dosar de cercetare panelă sub aspectul săvârșirii de furt.
Polițiștii rutieri în acțiune
În ultimele 24 de ore, poliţiştii rutieri au efectuat, atât în municipiu cât şi pe raza judeţului, mai multe acţiuni, având ca scop prevenirea şi combaterea accidentelor rutiere.
Pentru neregulile constatate, poliţiştii au aplicat 79 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de aproximativ 35.000 de lei.
Dintre acestea, 6 au fost aplicate pentru depăşirea vitezei legale de deplasare, 73 pentru nefolosirea centurii de siguranţă, neacordare de prioritate, efectuarea de depăşiri neregulamentare şi alte abateri de la normele privind reglementarea circulaţiei pe drumurile publice.
De asemenea, au fost reţinute 5 permise de conducere și un certificat de înmatriculare.
No Comments
Comments for Poliția ne informează are now closed.