Comisarul european pentru agricultură şi dezvoltare rurală, Dacian Cioloş, a avut luni o reuniune cu membrii Comisiilor pentru afaceri europene şi ai Comisiilor pentru agricultură din Camera Deputaţilor şi Senat. La dezbateri a participat şi deputatul PSD Dorel Căprar, membru al Comisiei pentru afaceri europene din Camera Deputaţilor. „Principalul punct al întrevederii l-a constituit Politica agricolă comună reformată, în condiţiile în care textele legislative au fost publicate la începutul acestui an, iar pachetul legislativ de implementare a acestei reforme este acum la Parlamentul European şi la Consiliu. O particularitate a acestei reforme este că pentru prima dată a fost luat în considerare specificul statelor membre şi integrate multe elemente de flexibilitate care permit acestora să moduleze particularităţile de aplicare a plăţilor directe, în funcţie de nevoile agriculturii din ţara respectivă. Pe de altă parte, România a trimis, luna aceasta, Comisiei Europene o primă variantă a noului Program Național de Dezvoltare Rurală (PNDR).Conform opiniei Comisarului european pentru agricultură şi dezvoltare rurală, Comisia Europeană nu o să ceară să se adauge anumite lucruri, ci eventual să se clarifice. Cele 8,015 miliarde de euro disponibile pe PNDR 2014-2020 vor fi orientate către 14 măsuri principale structurate pe trei direcții: partea de produse vegetale și achiziție de utilaje, pe zootehnie, prioritar fiind sectorul de reproducție, și pe dezvoltarea fermelor de familie. România este pregătită să deschidă o primă măsură din noul program a doua zi după ce apar regulamentele europene, fapt care se va petrece cel mai probabil în luna mai”, a spus deputatul PSD, Dorel Căprar
No Comments
Comments for Dorel Căprar : România este pregătită să demareze măsurile din noul program PNDR are now closed.