În cadrul ședinței extraordicare de luni, consilierii opziţiei au votat, din nou, împotriva proiectului de înființare a unui serviciu comunitar de utilitate publică pentru administrarea, amenajarea, întreținerea și exploatarea Ştrandului şi a Patinoarului. În ciuda faptului că edilul şef Gheorghe Falcă explica, în debutul şedinţei că un asemenea serviciu este necesar pentru cetăţenii Aradului cerând aleșilor din opoziție să lase orgoliile politice deoparte, aceștia din urmă au votat contra, la fel ca în şedința ordinară desfăşurată în urmă cu două săptămâni.
“Este nevoie de acest serviciu de utilitate publică, având în vedere descentralizarea și faptul că în viitor anumite obiective vor trece de la dministrația centrală la cea locală. Vă cer să lăsați orgoliile politice deoparte și să gândiți în perspectivă”, a făcut apel Gheorghe Falcă.
Proiectul de înființare a noului serviciu comunitar, dar şi trecerea acestuia în subordinea “RECONS” avea nevoie de votul a două treimi dintre consilieri, aleşii PSD, PNL și PC s-au opus primului proiect, iar al doilea nu a mai fost supus votului.
Deocamdată, este clar că “RECONS” nu va primi în administrare directă nici Ştrandul, nici Patinoarul. Proiectul a căzut la vot cu 14 voturi pentru şi şapte abțineri.
În debutul întâlnirii aleșilor locali, a luat cuvântul omul de afaceri Leontin Aslău. Acesta a expus în faţa primarului mai multe acte normative ale administrației locale din ultimii ani, din care reiese faptul că municipalitatea ar avea, în realitate, destui angajați pentru a administra zonele de agrement din municipiu. Asta, în ciuda afirmațiilor prin care edilul-șef anunța în ședință ordinară că numărul de angajați cuprinși în organigramă este de doar trei.
„Vă atrag atenția asupra conotației juridice a problemei și a izului ei penal. În 2006, Primăria delega, prin hotărâre de consiliu, administrarea ștrandului către Gospodărirea Comunal. În 2007, printr-o cascadă de hotărâri, Gospodărirea Comunală și apoi serviciul din Primărie au cesionat Ștrandul, pe motiv că e necesară reducerea numărului de posturi. În 2006, prin hotărârea numărul 237, se înființa biroul de administrare a ștrandului, cu 11 angajați și a patinoarului, cu șapte angajați. În total, 18 angajați. În ședința trecută ați anunțat că nu există personal, deși conform adresei dumneavoastră din data de 8 aprilie către Prefectură vi se aproba să angajați și să dispuneți de câte posturi este nevoie”, a menţionat Leontin Aslău.
Soarta Ştrandului și a Patinoarului vor mai face subiectul polemicilor din consiliu și joi, când va fi convocată o ședință extraordinară în vederea înființării unui serviciu de administrare a zonelor de agrement, în interiorul Primăriei.
No Comments
Comments for Gheorghe Falcă: “Aleşii locali PSD,PNL şi PC sunt împotriva Ştrandului Neptun” (VIDEO) are now closed.