Ambasadorul Israelului în vizită la Primăria Arad

Written by admin. Posted in Social

Tagged: , , , , , ,

Published on aprilie 30, 2014 with No Comments

Miercuri, 30 aprilie, primarul Municipiului Arad, dl.Gheorghe Falcă, a primit vizita ambasadorului Israelului în România, ES Dan Ben-Eliezer. La această întâlnire diplomatul israelian a fost însoțit de președintele Comunității Evreilor din Arad, dl. Ionel Schlesinger.

„În cadrul întrevederii s-au discutat mai multe teme de interes bilateral, subliniindu-se importanța sprijinului oferit de administrația locală, comunității evreiești, dar şi posibilităţile de înfrățire a orașului Arad cu un oraș din Israel. Am mai discutat depsre înființarea la Arad a unui muzeu unde vor putea fi găsite informații despre istoria evreilor dar și despre contribuția lor la dezvoltarea comunității arădene “ a declarat dl. Gheorghe Falcă, primarul municipiului Arad.

Ambasadorul Israelului a mai ținut să precizeze faptul că o colaborare pe plan economic, dar şi atragerea de investitori din Israel la Arad ar fi benefică.

O temă importantă prezentată de primarul Aradului a fost candidatura orașului la titlul de Capitală Culturală Europeană în anul 2021. Primarul a subliniat în acest context valoarea pe care o reprezintă moștenirea multiculturală a Aradului și importanta contribuție a comunității evreiești și a celorlalte minorități la istoria și cultura arădeană.

 

No Comments

Comments for Ambasadorul Israelului în vizită la Primăria Arad are now closed.