scris de: prof. Ioan Tuleu
În război se știe că moartea te pândește la tot pasul. De aceea întâmplările „miraculoase” din care ai scăpat cu viață, atribuite proniei divine s-au hotărârilor luate de comandanți rămân definitiv în memorie și sunt povestite cu deosebită plăcere toată viața. Maiorul Andrei Miclescu, de la Marele Cartier General Român de pe frontul de est a rămas în viață pentru că generalul german Hauffe, șeful Misiunii Germane din România, a refuzat să-i aprobe deplasarea cu avionul în zona Stalingradului, de unde trebuia să ia informații directe privind situația Armatelor 3 și 4 române, atacate puternic în 19 și 20 noiembrie 1942. Generalul german se temea că românul se va întoarce cu o nouă „bombă” de nereguli în care sunt implicați germanii acuzați de numeroase abuzuri contra românilor. „Dar curând, s-a dovedit că amicul Hauffe îmi făcuse de fapt un mare bine și datorită acestui bine trăiesc și astăzi. Avionul destinat cursei de legătură la Stalingradul încercuit a fost doborât de artileria antiaeriană sovietică. Nu s-a mai întors nimeni de la această misiune. Dumnezeu m-a ajutat și Pronia Cerească m-a ocrotit. Generalul de fapt m-a salvat ! Danke schon, herr general Hauffe”!
No Comments
Comments for D`ale războiului! Danke schon are now closed.