Nu mai puţin de 23 de meciuri s-au jucat în prima săptămâna de la inaugurarea noului teren de fotbal cu iarbă sintetică, construit de Primăria Oraşului Pecica cu sprijinul Consiliului Judeţean Arad.
Terenul modern, dotat cu tribune acoperite şi iluminat nocturn, a fost amenajat în spatele sălii de sport de la intrarea în Pecica dinspre Arad şi a fost inaugurat lunea trecută de către primarul Petru Antal, viceprimarul Miodrag Stanoiov şi directorul economic al Consiliului Judeţean, pecicanca Gheorghina Ribovici, în prezenţa mai multor consilieri locali şi a celor trei consilieri judeţeni pecicani: Bölöni György, Dumitru Enăchiuc şi Gheorghe Sabău.
Imediat după inaugurare a început Cupa „Taverna Pecicană” la minifotbal, organizată împreună cu restaurantul şi hotelul din vecinătate. Cele 12 echipe înscrise au jucat în trei grupe: 4 în cea de tineret, iar restul în cele două grupe ale categoriei de peste 30 de ani.
Meciurile au avut loc de luni până vineri, în fiecare seară, iar sâmbătă s-au jucat semifinalele.
Arbitrul a venit din Arad şi graţie tribunelor acoperite, nu au lipsit nici spectatorii.
În urma finalei de duminică, locul întâi la tineret i-a revenit formaţiei Zanetti, urmată de Doris şi echipa din Nădlac.
La categoria celor peste 30 de ani, PDL a învins SAM cu scorul de 5-2, locul trei revenindu-le Poliţiştilor pecicani.
Cupa şi diplomele au fost înmânate duminică de către primarul Petru Antal, iar primele trei clasate au fost invitate la masă de către Taverna Pecicană, care le-a oferită şi câte o halbă de bere jucătorilor după fiecare meci.
Terenul poate fi închiriat, detalii despre tarife şi orar la administratorul sălii de sport.
No Comments
Comments for Campionat de minifotbal pe noul teren din Pecica are now closed.