Colegiul Director al Partidului Democrat Liberal a votat, în ședința de astăzi, fuziunea prin absorbție cu Forța Civică. La reuniune a participat și președintele FC, Mihai Răzvan Ungureanu.
“Această fuziune va fi validată în Convenția Națională de sâmbătă, 26 iulie, iar în urma acelui vot Mihai Răzvan Ungureanu va primi o funcţie de prim-vicepreşedinte al partidului” declară senatorul Constantin Traian Igaș, membru al Biroului Permanent Național al PDL.
La Convenția Națională vor participa 36 de delegați din partea PDL Arad, din care 9 de drept și 27 aleși.
“Ca om al echilibrului în relațiile interumane, salut gestul colegului meu, Mihai Răzvan Ungureanu și al partidului pe care îl conduce pentru faptul că a ales să urmeze binele comun pentru o dreaptă puternică” este de părere senatorul de Arad, Constantin Traian Igaș.
No Comments
Comments for Constantin Traian Igaș, BPN al PDL: “Colegiul Director al PDL a votat pentru fuziunea prin absorbție cu Forța Civică” are now closed.