scris de: prof. Ioan Tuleu
Debarcarea aliaților anglo-americani pe plajele Normandiei, în data de 6 iunie 1944, a fost un moment crucial în desfășurarea celui de al Doilea Război Mondial. Locul și data debarcării au constituit o mare surpriză pentru germani care se așteptau la o debarcare la Calais, dar și pentru francezii civili din Franța ocupată. Unul dintre primii americani aterizați pe pământul francez a fost soldatul Robert M. Murphy, din Regimentul 505 al Diviziei 82 Aeropurtate, iar doamna Levrault a fost prima care a văzut un militar care venea să elibereze patria sa. Dar iată cum s-au petrecut lucrurile: „Bătrâna doamnă auzi deasupra capului un foșnet straniu venind de undeva de sus. Ridică ochii. Plutind, îndreptându-se spre grădina ei, văzu o parașută sub care se legăna ceva voluminos. Preț de o clipă, un nor acoperi luna și soldatul Robert Murphy rostogolindu-se de-a berbeleacul în grădină, căzu cu un zgomot surd la câțiva metri de ea. Doamna Levrault încremeni.
Parașutistul de 18 ani scoase la iuțeală din cismă un pumnal, tăie chingile parașutei, înhăță un sac mare și se ridică în picioare. Deabia atunci dădu ochii de doamna Levrault. Stătură așa câteva clipe cu privirea pironită unul la celălalt. Parașutistul îi păru straniu și înfricoșător bătrânei franțuzoaice. Era înalt și slab și vopseaua de camuflaj de pe față îi scotea în evidență pomeții și nasul. Părea copleșit de greutatea armelor și a echipamentului. Apoi, în timp ce bătrâna doamnă rămăsese țintuită locului de frică, incapabilă să mai facă vreo mișcare, strania arătare duse un deget la gură, solicitându-i tăcerea, și dispăru ca prin farmec. De-abia atunci, doamna Levrault sări ca friptă. Apucând poalele cămășii de noapte, se năpusti ca o nebună în casă. Văzuse unul din primii americani care pusese piciorul pe pământul Normandiei. Era ora 0 și 15 mintte, marți 6 iunie. Ziua Z abia începuse.” (Cornelius Ryan, Ziua cea mai lungă, Editura Politică, București 1965, p. 100)
No Comments
Comments for D`ale Războiului! Americanul căzut din cer ! are now closed.