Asociaţia Nautică „Port Arthur” la iniţiativa senatorului arădean Constantin Traian Igaş a organizat, marţi, o expediţie cu bărcile pe râul Mureş, sub titulatura „Prietenii Mureşului”.
La acţiune au participat apropiaţii senatorului, inclusiv colegul său din Senat, Ioan Cristina, alături de primarii localităţilor Secusigiu şi Felnac, Cheşa Ilie şi Nicolae Selegean, consilierul judeţean Onea Mircea, viceprimarii localităţilor Şagu şi Semlac, Foitik Francisc şi Cazacu Vasile, dar şi prieteni şi colegi din Arad, Semlac, Şeitin şi Pecica
„Ne dorim ca prin această expediţie să ne înscriem, an de an, în rândul celor care promovează această zonă turistică – şi anume aria naturală protejată constituită în Parcul Natural Lunca Mureşului din 2004”, a declarat senatorul arădean Constantin Traian Igaş.
Mijloacele de locomoţie motorizate au fost puse la dispoziţie de membrii “Academiei Port Arthur”, ghizi principali fiind Dan Sima şi Ionel Costin.
Cei care au fost “sus pe val” au avut parte de o primire călduroasă la Pecica, pe insulă, unde au luat masa.
[nggallery id=210]
No Comments
Comments for “Prietenii Mureşului” eveniment desfăşurat la iniţiativa senatorului Constantin Traian Igaş are now closed.