Situaţia CET Arad, viitoarea linie ferată Arad – Timişoara – Caransebeş, starea străzilor din municipiu au fost câteva din subiectele abordate de conservatorii arădeni, în conferinţa de presă de azi.
Scoaterea liniei din Micalaca
Preşedintele PC Arad, Mircea Purcaru, a anunţat că organizarea licitaţiei pentru proiectul viitoarei căi ferate Arad – Timişoara – Caransebeş oferă şi posibilitatea de a propune din nou Ministerului Transporturilor scoaterea liniei de tren din Micalaca înafara oraşului.
Acesta a precizat şi că se vor face demersuri ca viitorul nod de cale ferată să fie la Arad, nu la Timişoara, aşa cum se intenţionează.
„Primarul Gheorghe Falcă este mai tot timpul la Bucureşti, dar nu pare interesat de această problemă importantă pentru arădeni. Probabil că puţin îi pasă şi dacă nodul de cale ferată va fi la Timişoara, pentru ca toate legăturile Aradului cu restul ţării să treacă pe acolo” a declarat Mircea Purcaru.
CET Arad într-o situaţie dificilă
Zilele trecute Complexul Energetic Oltenia a cerut intrarea în insolvenţă a CET Arad, din cauza unei datorii de de peste 25 de milioane de lei (din care zece milioane reprezintă penalităţi).
Mircea Purcaru acuză administraţia PDL de situaţia gravă în care a ajuns CET: „Când era Hoară, de la PDL, la conducerea CET, i s-a impus să accepte o cantitate uriaşă de cărbuni, de la Complexul Energetic Oltenia, care se confrunta cu supraproducţie. Cărbunele a venit, o mare parte a fost stocat o perioadă lungă de timp, s-a degradat, având şi o calitate îndoielnică. De plătit nu s-a plătit nimic, iar acum Complexul Energetic Oltenia a cerut intrarea în insolvenţă a CET. În 26 august s-a deschis un nou proces, extins şi asupra CET- Hidrocarburi. S-a ajuns în situaţia ca doar penalităţile să fie peste zece milioane de lei. Este încă una dintre «marile realizări» ale PDL Arad” a precizat liderul conservatorilor arădeni.
Străzile prost asfaltate, acelaşi coşmar pentru şoferi
Conservatorii atrag atenţia, din nou, asupra calităţii lucrărilor de asfaltare a străzilor din municipiu, oferind de această data ca exemplu str. I.C. Brătianu (fostă 30 Decembrie).
„Tronsonul de la Policlinica CFR până în Bulevardul Revoluţiei îi pune la grea încercare pe toţi şoferii. Care pot da în judecată Primăria pentru calitatea asfaltului de pe străzi. Asfalt care le distruge maşinile şi îi pune în pericol. La rândul ei, Primăria poate da în judecată firma care a executat lucrările…“ a spus Mircea Purcaru.
No Comments
Comments for Conservatorii trag un semnal de alarmă: „CET Arad se află într-o situaţie foarte gravă“ are now closed.