Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” Arad, Universitatea Mileniului III, 25 de ani de existență

Written by admin. Posted in Uncategorized

Tagged: , , ,

Published on septembrie 26, 2014 with No Comments

O delegație a Universității de Vest Vasile Goldiș a participat, între 17 și 19 septembrie 2014, la Conferința Academică Internațională cu tema Magna Charta Universitatum, organizată de celebra Universitate din Uppsala (Suedia), care a avut ca sintagmă principală “Integritatea universitară în beneficiul societății”.

La această reuniune, unică în felul ei, au participat 120 de universități de pe întreg mapamondul și ea a constituit un bun prilej ca rectorii și președinții de universități, alături de alte personalități științifice, să dezbată statutul actual al Magna Charta Universitatum – organism academic pe a cărui principii se bazează conducerea universităților la ora actuală.

Dezbaterile care s-au desfășurat în plen și pe sesiuni de atelier au fost susținute de personalități ale învățământului european și din întreaga lume, și ca exemplu aș da sesiunea intitulată „Integritate în peisajele universitare schimbătoare”, care a analizat relația dintre problemele de integritate și diversele contexte politice și sociale, modul cum se schimbă accepția integrității academice odată cu apariția unor noi structuri interesate și a unor cerințe sociale din ce în ce mai complexe asupra universităților.

Anders Ekström – președintele acestei sesiuni – profesor la Universitatea din Uppsala, a arătat că în contextul istoric actual, când diversitatea este o noțiune idealizată, ea trebuie să schimbe principiile de conducere ale învățământului în funcție de dezvoltarea economică și socială a zonei în care este situată.

„Etica în învățământ și cercetare”

Un alt aspect al atelierelor sesiunii l-a constituit tema “Etica în învățământ și cercetare”  în care s-a dezbătut rolul cercetării științifice în etapa actuală, rol bazat pe etica umană, practicat printr-un cod de conduită care se adresează atât cadrelor didactice cât și studenților. Conform principiilor actuale, cadrele academice trebuie să stabilească standarde pentru întreaga societate prin puterea exemplului și prin studenți cu educație aleasă care să își asume roluri importante în societate. Cei care au luat cuvântul, printre care și Kees Schuyt, președintele Consiliului Național de Integritate al Cercetării din Olanda și Eva Egron-Polack, secretarul general al Asociației Internaționale a Universităților, au subliniat rolul eticii și al cercetării științifice în dezvoltarea actuală a universităților și au optat pentru un cod instituțional de etică în învățământul superior având ca punct central conduita cadrelor didactice și a studenților. Plecând de la aceste deziderate, reprezentanții studenților au propus elaborarea unei Magna Charta Studentium internațională, întocmită de studenți pentru studenți, care până în prezent nu este generalizată în învățământul academic, propunere susținută atât de președintele Uniunii Studenților de la Universitatea din Uppsala cât și de președintele Uniunii Studenților Europeni.

“Magna Charta și integritatea universitară – trecut, prezent și viitor”

O altă secțiune intitulată “Magna Charta și integritatea universitară – trecut, prezent și viitor” a abordat reperele principale ale activității acestei instituții, corelată cu dezbaterea care va avea loc anul viitor la Bologna, referitoare la principiile care guvernează la ora actuală Magna Charta Universitatum, unul dintre ele fiind acela că activitatea didactică este inseparabilă de activitatea de cercetare pentru a permite în același timp învățământului să îmbine evoluția necesităților și exigențelor societății cu domeniul cunoașterii științifice. S-au dezbătut și probleme legate de autonomia universitară și libertatea cercetării, a învățământului și formării principiului fundamental al vieții universitare, precum și cele legate de sprijinul pe care autoritățile publice pot să-l acorde universităților locale – sprijin care se referă atât la atributele materiale cât și cele cele social-umane.

Analiza virtuților și principiilor expuse în Magna Charta Universitatum

Magna Charta Universitatum, aflată la cea de a 26-a aniversare, a făcut și o analiză a virtuților și principiilor expuse în Chartă, a eficacității aplicării acesteia ca mijloc de conducere a activităților universității și a tuturor componentelor comunității universitare. S-a analizat și s-a subliniat necesitatea creșterii valorii corpului didactic precum și reglementarea și sprijinirea statutului cadrelor didactice care să-și desfășoare activitatea potrivit principiului inseparabilității cercetării și activității didactice. În Rezoluția lucrărilor se subliniază că la ora actuală fiecare universitate trebuie să garanteze studenților ei respectarea caracterului specific fiecărei situații, păstrarea libertăților și condițiilor necesare pentru a-și atinge obiectivele în materie de cultură și de formare, să realizeze un schimb reciproc de documentații și informații, să contribuie la sprijinirea inițiativelor comune, a instrumentelor fundamentale, a unui progres continuu și constant al promovării științei.

Viața politică, socială, economică pe continentul european cunoaște o rapidă transformare

Dr. Sijbolt Noorda, președintele Magna Charta Observatory spunea: “Charta, la ora actuală, trebuie adaptată noilor realități politice și sociale studențești, prin stimularea activității cadrelor didactice cu diferite opțiuni. E nevoie de schimbarea unor principii și actualizarea unor prevederi academice care nu mai corespund noilor realități. Unul dintre aceste principii prevede libera educație și opțiune a studenților spre democrația universitară care premerge societatea democratică”.

De asemenea, s-a subliniat faptul că universitățile și societatea sunt într-o falsă opoziție, de fapt, între cele două entități existând un proces de relație continuă iar integritatea academică se realizează în folosul societății beneficiare. În perspectivă universitățile vor avea noi structuri care vor promova înființarea unor multiuniversități; se va urmări apoi deteritorializarea universităților, adică posibilitatea de extindere  a universității de la centru și în alte teritorii iar a treia premisă o constituie caracterul transnațional al universităților adică extinderea principiului de la “universitatea orașului la universitățile globale”.

 

II. Deschiderea noului an universitar 2014-2015

Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” este pregătită pentru un nou an universitar şi un învăţământ axat pe studenţi, cu o curriculă modernă. Am dezvoltat baza didactico materială pentru învăţământul practic de medicină – biologie şi continuăm şcolarizarea studenţilor străini în spiritul deschiderii şi internaţionalizării învăţământului din cadrul  universităţii noastre.

S-a modernizat baza didactico materială prin încheierea amenajării a încă şase laboratoare moderne în domeniul bio medical şi procurarea de aparatură de specialitate, prin proiectele pe care le derulăm.

În ceea ce priveşte baza materială, Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” beneficiază de un Campus modern, care se întinde pe o suprafaţă de 10.734 mp, unde s-au investit peste 13 milioane de euro în: laboratoare de cercetare, săli de curs, centru de informatică dotat cu peste 240 de calculatoare conectate la internet, bibliotecă cu săli de lectură, precum şi 4 amfiteatre cu peste 500 de locuri, dotate cu sistem de sonorizare, microfon fix, microfon mobil, video-proiector, laptop şi ecran de proiecţie automat.

Sistemul de videoconferinţă Polycom din Sala de conferinţe cu 108 locuri asigură o comunicare, în timp real, la nivel naţional şi internaţional, cu alte centre universitare. În această perioadă, UVVG continuă modernizarea bazei didactico materiale prin încheierea amenajării a încă şase laboratoare moderne în domeniul bio medical şi procurarea de aparatură, prin proiectele europene pe care le derulează.

           În cadrul Campusului Universitar „Vasile Goldiş” se află şi Institutul de Ştiinţe ale Vieţii care cuprinde Centrul de Microscopie Electronică „George Emil Palade” dotat cu două microscoape electronice, care valorează peste un milion de euro; Centrul de Cercetări Farmacognostice şi Laboratorul Cromatografie Lichidă, iar Biobaza de cercetare, a fost dotată cu aparatură de ultimă generaţie. 
Centrul de Screening Mamar:
         Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” din Arad, în calitate de partener principal în cadrul proiectului„ Dezvoltarea infrastructurii pentru screening mamografic regulat în Hódmezovásárhely, Szentes și Arad” (HURO/1101/189/2.4.1) în cadrul Programului de Cooperare Transfrontalieră Ungaria – România 2007-2013, finanţat de Uniunea Europeană prin Fondul European de Dezvoltare Regională, a încheiat cu succes implementarea proiectului prin achiziționarea tuturor echipamentelor necesare desfășurării screeningului cancerului mamar: mamograf digital de ultimă generație, ecograf doppler, scanner și un sistem de server (PACS), care permite stocarea și schimbul de informații digitale între partenerii de proiect.

 

II. UNIVERSITATEA DE VEST „VASILE GOLDIŞ” din ARAD, UNIVERSITATE EUROPEANĂ

Sub egida Senatului, integrarea cercetării ştiinţifice cu învăţământul universitar şi practica profesională este asigurată prin creşterea calităţii activităţii academice într-o dimensiune pluridisciplinară, inovativă şi multiculturală, desfăşurată în veritabile laboratoare de cercetare şi formare ştiinţifică: Institutul de Ştiinţe ale Vieţii, Centrul de consiliere psihopedagogică PLUSEGO, Incubatorul Tehnologic şi de Afaceri ITA, Centrul de cercetări sociale şi de sondare a opiniei publice, Centrul de Studii Iudaice, Centrul Româno – Brazilian, Centrul Cultural Italian, Centrul de studii germanice „ Fr. Schiller”.

Prin cele şase facultăţi ale sale, Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” din Arad oferă tinerilor deschişi spre formare intelectuală şi spre actul de creaţie o largă diversitate de programe de studii pentru nivelele de studii universitare de licenţă, masterat şi doctorat, facilitându-le formarea în carieră, împlinirea profesională şi recunoaşterea socială.

Prestigiul de care se bucură Universitatea de Vest “Vasile Goldiş” în străinătate este dovedit şi de numărul mare de studenţi veniţi de peste hotare, la diferite programe de studii oferite de facultăţi. Tineri din Italia, Franţa, Maroc, India, Israel, Turcia, Germania, Austria, Algeria, Spania şi din alte părţi ale lumii studiază, în limba română sau în limbile franceză şi engleză, medicina.

De asemenea, graţie performanţelor de până acum, Universitatea noastră a devenit partenera a peste 100 de prestigioase instituţii academice din ţară şi din întreaga lume, participând activ la dezvoltarea socio-economică şi culturală a României.  

 

III. Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” și Academia „Auxila” din Germania va deschide, la Nădab, un „Centru de pregătire al personalului specializat în probleme de geriatrie”

* Asistentele medicale vor lucra în centre din Germania

O delegație a Universității de Vest „Vasile Goldiș” din Arad a vizitat, în această vară, centre de îngrijire pentru persoanele de vârsta a treia și a patra din cadrul Academiei „Auxila” din Asslar (Germania).

Delegația Universității de Vest „Vasile Goldiș” a avut întrevederi și cu dl. Rene Rock, președintele comisiei economice din cadrul Parlamentului landului Hessen, dl. Manfred Maurer, președintele Consorțiului angajatorilor privați și cu președintele Colegiului Medicilor din Frankfurt pe Mein, precum și cu oficialități din orașele Wetzlar și Wiesbaden – președintele Ordinului Asistenților Medicali, fiind abordate aspecte de colaborare între instituți și centre senioriale din Germania și Universitatea arădeană.

S-a semnat un acord de colaborare între Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” și Academia „Auxila” din Germania, reprezentată de Jürgen Debus, privind înființarea unui Centru de pregătire a personalului specializat în probleme de geriatrie la Centrul Transfrontalier şi de Cercetări în Gerontologie de la Nădab și introducerea disciplinei de „îngrijiri paleative” ca disciplină obligatorie în curricula programului de studii universitare de licență de Medicină, începând cu anul universitar 2014-2015.

Conform acestui acord de colaborare, începând cu noul an academic, la Centrul Transfrontalier şi de Cercetări în Gerontologie de la Nădab, va funcţiona acest Centru de pregătire al personalului specializat în probleme de geriatrie, care se va ocupa de îngrijirea locatarilor acestui centru, dar și din alte locații din țară, centrul de la Nădab fiind acreditat de către Academia „Auxila” din Asslar, pentru desfășurarea unor astfel de activități. Pe baza unei curricule aprobate, se va realiza o pregătire pe trei etape, inclusiv cursuri pentru învățarea limbii germane, pregătire realizată prin intermediul Departamentului de Limbi Moderne Aplicate din cadrul  Facultății de Științe Umaniste, Politice și Administrative a Universității noastre în parteneriat cu Academia Auxila din Germania.

Până în anul 2035, Germania are nevoie de un necesar de peste 200.000 de asistente pentru aceste centre. Cursurile pentru asistentele medicale pe care le vom desfășura la Centrul de pregătire din Nădab vor cuprinde 180 de ore, în prima etapă și cursuri de 2-3 ani, pentru etapele următoare. Tot aici vor fi pregătiți și medicii care optează să lucreze în Germania. Practica se va efectua la Academia „Auxila” din Germania, iar prin Academia de Paleative de la Bonn vom primi sprijin şi asistenţă logistică.

 

IV. Investiție în cercetare științifică unicat în vestul României – Banca de gene

În cadrul Complexului Universitar Macea, pavilionul Castelului Macea al UVVG Arad primește o nouă imagine, care dorește să pună în valoare nouă și interesantă funcție pe care i-a atribuit-o conducerea universității, care a considerat că universitatea  trebuie să treacă din domeniul mai teoretic al cercetării și politicilor de protecție a naturii, în cel foarte practic și pragmatic de participare efectivă la conservarea ex situ a speciilor de plante, spontane și cultivate.

Practic, în pavilionul Castelului Macea este în curs de amenajare „Colecția de semințe Macea”, o inițiativă materializată prin proiectul ”Cooperare transfrontalieră pentru protejarea și promovarea diversității plantelor” – Pro-Plants, codul proiectului HURO/1101/119/1.3.1.

Proiectul beneficiază de finanțare prin Programul de Cooperare Transfrontalieră Ungaria-România 2007-2013, având o valoare totală de 950000 euro. Parteneri în cadrul proiectului sunt UVVG Arad și Universitatea Corvinus din Budapesta, prin Grădina Botanică Universitară ”Pavel Covaci” din Macea și respectiv Administrația Arboretumului din Szarvas.

Spunem că această inițiativă este unică pentru vestul țării, deoarece în România nu există decât o singură Bancă de gene, adică o colecție care să adune mostre de semințe din specii răspândite pe tot cuprinsul țării, și anume la Bacău.

O inițiativă tocmai în extremitatea vestică a țării, vine să completeze materialele adunate în Banca de gene de la Bacău, în cealaltă extremitate, de est, care din păcate nu beneficiază de resursele necesare pentru a susține culegea și păstrarea  mostrelor din regiunea noastră. Și dacă prima inițiativă este a statului, care în momentul de față nu își dă interesul să o finanțeze și să o îngrijească, inițiativa de la Macea este privată și promite că va crește și va fi susținută cu interes de către reprezentanții UVVG Arad.

În cadrul institutului denumit „Colecția de semințe Macea” se vor organiza în fapt mai multe secții, cu funcționalități distincte și complementare. În primul rând colecția de semințe în sine, cu laboratoare de selecție a semințelor și pregătire pentru pătrare a mostrelor, germinatoare și spații de depozitare pentru mostrele de semințe. A doua funcție, foarte importantă pentru cercetare, educația elevilor și studenților cât și pentru promovarea activității de conservare a plantelor, va fi cea de herbar. Aici vor fi pregătite și se va asigura conservarea pentru câteva mii de specii de plante din flora spontană și cultivată. În cadrul proiectului Pro-Plants deja au fost prelevate și pregătite mostre pentru peste 800 de specii și planșe de herbar pentru același număr de specii de plante. Vor fi amenajate spații cu funcție de muzeu botanic, care vor putea fi vizionate de către publicul larg care vizitează de-a lungul întregului an grădina botanică.

Elevii și studenții vor putea desfășura aici lecții practice de identificare a speciilor de plante, pregătire a mostrelor de semințe, pregătirea specimenelor pentru erborizarea, astfel încât prin contactul nemijlocit cu plantele și practicile de conservare a acestora, să conștientizeze importanța conservării naturii, să îndrăgească plantele și ă transmită și altora pasiunea pentru frumos și natură.

Dacă aparatura și mobilierul necesare pentru realizarea ”Colecției de semințe Macea” sunt achiziționate din fonduri europene, amenajarea efectivă a spațiului este asigurată din fonduri proprii de către UVVG Arad, indicând interesul acesteia de a se implica atât în conservarea efectivă a patrimoniului natural local și regional, cât și în educarea tinerilor și promovarea bunelor practici de mediu.

Așteptăm cu interes inaugurarea „Colecției de semințe Macea”, fiind convinși că activitatea specialiștilor UVVG Arad implicați se va desfășura cu succes.

Pe baza proiectului pe care l-am câștigat cu Universitatea Corvinus din Budapesta și cu Institutul de Cercetări din Szarvas, fiind un proiect transfrontalier, pavilionul a fost transformat într-o bancă de gene unică în România în care vom testa capacitatea genetică a seminţelor de la diferite specii.

Au fost amenajate mai multe laboratoare de biologie celulară și moleculară și vom reuși să modernizăm ierbarul Universității, cel mai vechi ierbar din România din anul 1864, când bazele lui au fost puse de Lajos Simonkai. De asemenea, expoziția de botanică și geobotanică va fi renovată, pe baza proiectului pe care îl avem câștigat.

În ceea ce privește Castelul Universitar Macea, am amenajat o bibliotecă modernă în care studenții se vor putea documenta în timpul practicii efectuate.

Va fi o bibliotecă modernă dotată cu calculatoare și alte anexe specifice unei astfel de biblioteci cu posibilități de informare asupra bibliografiei în mai multe limbi. Dorim ca prin aceste amenajări pe baza proiectului pe care l-am câștigat să putem oferii studenților, în noul an universitar, cele mai bune condiţii pentru studiu și pentru petrecerea timpului liber, având în vedere că, Castelul de la Macea și Grădina Botanică „Pavel Covaci”, sunt obiective de bază ale proiectului educaţional pe care îl desfășurăm în cadrul Universității de Vest „Vasile Goldiș”.

V. Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” din Arad și Universitatea Corvinus organizează un stagiu de training în cadrul Proiectului „Cooperare transfrontalieră pentru protejarea și promovarea diversității plantelor”, cu participare internațională

Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” și Universitatea Corvinus din Budapesta, organizează, în perioada 22-26.09.2014, la Castelul Universitar Macea, un Stagiu de training pentru studenți în cadrul Proiectului HURO/1101/119/1.3.1 Pro – Plants „Cooperare transfrontalieră pentru protejarea și promovarea diversității plantelor” este implementat în de către Universitatea Corvinus din Budapesta, în calitate de lider de proiect și Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” din Arad, în calitate de partener de proiect. Jumătate din studenții participanți sunt străini, din toate colțurile lumii, cum ar fi Mexic, Olanda, Polonia, Brazilia, Turcia, Mexic, și participă la cursuri de arhitectură peisagistică în Budapesta.

Proiectul de investiții are o valoare de 961.000 euro și are ca scop dezvoltarea unor facilități pentru conservarea și promovarea diversității plantelor, atât a speciilor spontane cât și a soiurilor locale cultivate.

Proiectul abordează problematica protejării plantelor atât la nivel educativ, prin crearea unor amenajări pentru educația ecologică a copiilor în cadrul Arboretumului Szarvas și a unui laborator pentru pregătirea studenților în cadrul Complexului Universitar Macea, cât și la nivel de cercetare științifică prin dezvoltarea la Macea a infrastructurii pentru Colecția de Semințe, a Herbarului și a Muzeului botanic, precum și prin colectarea de semințe și material de herbar de la specii din flora spontană și cultivată.

Colecția de seminţe din cadrul Grădinii Botanice Universitare „Pavel Covaci” din Macea, singura de acest tip din vestul țării, pe termen lunga va fi dezvoltată într-o bancă de seminţe/ bancă de gene. Herbarul din Macea va cuprinde, pe lângă colecția lui Simonkai, care este una dintre cele mai importante colecții de plante herborizate din țară și specimene noi colectate pe perioada proiectului și după finalizarea acestuia.

Proiectul cuprinde și o serie de activități cu copiii de la școlile din zona Arad – Bekes, care vor avea ocazia să folosească facilităţile educaționale dezvoltate la Szarvas și Macea și să conştientizeze astfel importanța conservării plantelor.

Împreună cu partenerii noștri de la Universitatea Corvinus din Budapesta am demarat astăzi Școala de toamnă a acestui proiect prin prezența studenților de la Universitatea Corvinus din Budapesta, la Complexul universitar de la Macea. Aici vom desfăşura, timp de 10 zile, această școală de toamnă pe principiile analizei unei bănci de gene care se ocupă cu referință pentru seminţe. În vechiul Castel de la Macea, am reușit să renovăm cele 15 încăperi pe care le avem la dispoziție în pavilionul de vânătoare și să le aducem la standardele solicitate astăzi și să aplicăm această temă a conservării biodiversității patrimoniului vegetal. Dacă în țara noastră s-a mai încercat și în alte centre de cercetare  crearea băncilor de gene, de data aceasta, cred că Aradul a reușit, prin ceea ce am realizat împreună cu partenerii de la Universitatea Corvinus din Budapesta și Institutul Szarvas din Ungaria, o realizare prestigioasă privind ocrotirea și conservarea patrimoniului vegetal din partea de vest a României și partea de est a Ungariei: laboratoarele pe care le-am înființat pe specificul patrimoniului vegetal, mobilierul adaptat condițiilor din pavilionul de vânătoare, instrumentarul de laborator pe care îl avem la ora actuală, urmează să mai primim și restul aparaturii, cele două laboratoare moderne care sunt amenajate în pavilion, expozițiile de seminţe și plante, nu trebuie să uităm că aici avem cel mai vechi herbar din România care s-a păstrat și s-a conservat încă de pe vremea lui Simonkai, din 1864. Nu trebuie să uităm că zestrea Grădinii Botanice a Universității de Vest „Vasile Goldiș” are în prezent 3600 de taxoni virtuali, nu trebuie să uităm că această grădină botanică, înființată de prof. Pavel Covaci, la ora actuală are un director inimos, doctor în bilogie, care se ocupă de modernizare spaţiilor grădinii botanice. Prin acest proiect dorim să ne aducem o contribuție hotărâtoare la demersurile pe care le realizăm pentru diversitatea plantelor în partea de vest a României și estul Ungariei, să demonstrăm că prin cercetarea științifică este posibil să aducem soluții pentru conservarea întregului patrimoniu genetic al plantelor, fiindcă patrimoniul este o comoară a acestei națiuni pentru care s-au zbătut generații întregi, iar noi, universitarii de la Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” avem datoria ca, prin Institutul de Cercetări, prin ceea ce realizăm în studiile noastre, să demonstrăm valabilitatea acestei teorii, a conservării prin biodiversitate a plantelor”.

Prof. univ. dr. Aurel Ardelean,

Președintele Universității de Vest „Vasile Goldiș” Arad

Prof. univ. dr. Coralia Cotoraci,

Rectorul Universității de Vest „Vasile

No Comments

Comments for Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” Arad, Universitatea Mileniului III, 25 de ani de existență are now closed.