scris de: prof. Ioan Tuleu
Sandu V. Cernat, prizonier în lagărul 29 din Kazahstan a povestit în memoriile sale despre cazul extrem de degradare morală al plutonierului de artilerie, Savu Gheorghe, din Regimentul 30 Artilerie, aflat în organigrama Diviziei 20 infanterie, care căzuse în prizonierat la Stalingrad. Acesta, împreună cu alţii de teapa lui, formaseră un fel de bandă care jefuia prizonierii de obiectele personale (ceasuri, lame de ras, bricege, inele etc.), pe care reuşiseră să le ascundă în timpul controalelor făcute de ruşi: „Când toate acestea nu mai erau de găsit, aceştia îţi furau încălţămintea, mantaua, pătura, gamela, lingura, pe care le vindeau apoi soldaţilor sovietici sau brigadierului de la sovhoz, contra unei bucăţi de pâine, a unui chiştoc de ţigară sau a unei mâini de mahoarcă rusească. În primul lagăr au ajuns chiar să ciopârţească morţii şi să ofere astfel carnea altor prizonieri, drept carne de cal, în schimbul porţiei de pâine sau a vreunui alt lucru. Odată obţinute, acestea erau date ruşilor, contra altor lucruri. Am scăpat de acest nemernic în lagărul de la Pachta-Aral, când a murit de dezinterie. Devenise mai rău ca o hienă flămândă”..
No Comments
Comments for D`ale Războiului. Hiena flămândă ! are now closed.