Gheorghe Falcă a arătat din nou, sâmbătă seara, că nu este demn de poziţia pe care o ocupă, aceea de primar al Aradului. Acesta nu este capabil să înţeleagă modul în care funcţionează democraţia, are impresia că Aradul este moşia sa şi poate să facă orice, oricând doreşte. Astfel, el s-a implicat într-o acţiune de demontare a materialelor electorale ale PSD, deşi nu stă în atribuţiile sale să decidă care materiale electorale sunt amplasate legal şi care nu. Gheorghe Falcă nu este capabil să depăşească mentalitatea de baron local, are impresia că toate instituţiile publice tremură de frica sa şi poate să aplice discreţionar propriile reguli. Toate acestea sunt motive pentru care arădenii nu îi acordă încredere şi l-au sancţionat la alegerile parlamentare şi europarlamentare. Este jenant faptul că Gheorghe Falcă a dirijat utilajele unor firme care au contract cu Primăria în această acţiune şi a încercat să facă presiuni asupra poliţiştilor care s-au deplasat la faţa locului.
Mai mult decât atât, Gheorghe Falcă ne-a arătat din nou un comportament duplicitar şi ipocrit. Pe de o parte, se arată preocupat de afişajul legal. Pe de altă parte, a umplut oraşul cu afişe lipite ilegal pe spaţii publice şi private cu candidatul ACL. Prin afişajul agresiv promovat, a fost efectiv murdărit oraşul pe care Gheorghe Falcă ar trebui de fapt să îl salubrizeze, dacă ar fi primar, nu un politruc în campania lui Johannis. Din păcate, toată campania candidatului ACL la Arad a căzut sub mîna baronului local Falcă şi este condusă pe două coordonate: bani şi intimidare. Sume enorme de bani sunt folosite pentru o propagandă agresivă până la indecenţă iar intimidarea este folosită în raport cu competitorii electorali şi mai ales cu autorităţile care trebuie să vegheze la legalitatea campaniei electorale.
PSD Arad inivită din nou toate partidele politice şi militanţii să promoveze o campanie electorală de bun simţ, cu respect pentru cadrul legal şi pentru arădeni.
No Comments
Comments for Aradul nu este moşia lui Gheorghe Falcă! are now closed.