În perioada 7 octombrie 2014 – 16 ianuarie 2015 se derulează în municipiul Arad cursul “Baby-sitter (cod NC 5133.1.1)”, organizat de către Societatea Naţională de Cruce Roşie din România în cadrul proiectului strategic “PRO-SĂNĂTATE – Creșterea accesului angajaților din sistemul medico-social din România la programele de formare profesională continuă”.
Proiectul este cofinanţat din Fondul Social European – Investeşte în Oameni! prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 şi implementat, în perioada 24 aprilie 2014 – 23 octombrie 2015, de către Asociația pentru Dezvoltare și Promovare Socio-Economică, CATALACTICA în parteneriat cu Societatea Națională de Cruce Roșie din România și Fundația pentru Recuperare, Integrare și Promovare Socială ECHOSOC.
Obiectivul proiectului îl reprezintă creșterea nivelului de calificare pentru 2.520 de angajați necalificați și/sau cu un nivel scăzut de calificare din domeniul medico-social, contribuind la facilitarea / îmbunătățirea accesului și participării la programe de formare profesională continuă (FPC) din cele 8 regiuni de dezvoltare din România: Nord –Est (Bacău), Sud-Est (Buzău, Constanţa, Vrancea, Tulcea); Sud-Muntenia (Prahova); Sud – Vest Oltenia (Olt); Vest (Arad, Hunedoara, Timiș); Nord-Vest (Cluj, Maramureș, Satu-Mare); Centru (Alba, Brașov, Mureș); București-Ilfov (București – Sectorul 5, Ilfov). Grupul țintă al proiectului va fi format din angajati necalificați (cu vârste între 18 și 64 de ani) pentru domeniul în care lucrează sau cu un nivel scăzut de calificare, respectiv:
• nivel 1 de calificare – Îngrijitor copii, Babysitter, Îngrijitor bătrâni la domiciliu, Brancardier.
• nivel 2 de calificare – Infirmieră, Îngrijitor bolnavi la domiciliu, Mediator sanitar, Operator introducere, validare și prelucrare date.
Prin participarea cursanţilor înscrişi în programul “Baby-sitter (cod NC 5133.1.1)” se vizează îmbunătăţirea nivelului de calificare a forţei de muncă, dezvoltarea competenţelor profesionale, creşterea oportunităţilor de accesare a altor posturi şi de avansare în cadrul pieţei muncii, asigurarea stabilităţii postului, precum şi creşterea accesului la metode alternative moderne de formare continuă, conţinuri şi metode adecvate specificului grupului ţintă şi priorităţilor actuale în domeniul medico-social.
Pentru informații suplimentare:
CUVINEANU IUDITA. – Coordonator local campanii
Mobil: 0722714908 email: arad@crucearosie.ro
NAGY ETELCA – Expert Informare, consiliere și orientare profesionala,
Mobil: 0722990406 email:.etelcan@yahoo.com
No Comments
Comments for Anunţ privind derularea cursului gratuit de formare profesională “Baby-sitter” are now closed.