Câinele de pază al democrației sau cronica unei dezbateri eșuate (editorial)

scris de: Cristian Țițca

Am urmărit aproape stupefiat dezbaterea electorală ce s-a încheiat de câteva zeci de minute la Realitatea TV. E cea mai proastă dezbatere electorală din istoria țării! Nu comentez acum prestația jalnică a celor doi candidați, eventual voi face mici referiri la aceasta. Ceea ce mă face să mă revolt este calitatea proastă a presei românești la 25 de ani de la Revoluție.
De ani de zile, presa română urlă pe mai multe voci cerând clasei politice să se reseteze. Să evolueze. Dar uită să își facă ordine în propria ogradă. Emisiunea din această seară e o RUȘINE! Nu e doar rușinea incapabilului Rareș Bogdan. Nu e doar rușinea starletelor invitate în emisiune pe post de jurnaliste. E rușinea pe care noi, toți ziariștii, trebuie să o simțim după ce am văzut cum poți ucide o dezbatere electorală de importanță capitală din prostie sau rea-voință.
Orice manual de jurnalism te învață că atunci când faci un interviu, sau o emisiune, e interzis să folosești întrebări deschise. Cine e de meserie înțelege ce vreau să spun. Adică nu pui întrebări care lasă invitatul să zburde pe câmpii fără să spună nimic. Din păcate, absolut toate întrebările din această dezbatere au fost deschise, lăsând posibilitatea invitaților să se ascundă de răspuns.
Nu poți lua o pițipoancă precum Lavinia Șandru, care, după ce s-a culcat cu mai multe partide politice, s-a trezit angajat al Realitatea TV, ca mai apoi să o pui să ridice întrebări capitale într-un moment crucial. Politica și jurnalismul sunt două lumi diferite. Nu poți lua un Rareș Bogdan care a urcat pe scara socială în urma unei căsătorii și să îl pui director de post TV, în timp ce foștii lui angajați de la Ziua de Cluj se judecă cu el pentru că a fugit din orașul lui Boc cu fondul de salarii al ziarului și i-a lăsat pe ăia muritori de foame.
Din păcate astea sunt vedetele presei române. Un Rareș Bogdan ahtiat după bani și funcții. Un Ion Cristoiu care cere bani și pentru pauza de respirație dintr-o frază rostită la birt. Un Robert Turcescu care ba e, ba nu e, James Bond. Un Cristian Tudor Popescu care dacă nu folosește o înjurătură într-un text, nu poate vorbi despre normalitate… Și lista ar putea continua.
Din păcate, lăsând aceste exemplare să zburde libere prin studioruile tv și prin paginile gazetelor, am lăsat un gol mare în societatea română. Presa nu mai e câinele de pază al democrației. Nu e acel ciobănesc german care latră atunci când democrația e siluită. Presa a devenit pisicuța care toarce atunci când e mângâiată de politicieni.
De aceea nu avem dezbateri electorale. De aceea nu avem politicieni cu frică de opinia publică. De aceea avem niște grupuri sanitare numite studiouri tv și tone de maculatură numită pompos „presă scrisă”. Măcar o dată la cinci ani să fi făcut și noi o emisiune normală. O dezbatere politică normală.
Am eșuat și ca ziariști, și ca oameni politici… dar mie teamă că am eșuat și ca societate.