D`ale Războiului. Ura de pe pământ german!

scris de: prof. Ioan Tuleu

Există oameni care nici în cele mai îngrozitoare situaţii în care se află nu se pot elibera de ura pe care o au faţă de semeni de ai lor din cauza drogului îndoctrinării pe care l-au inhalat. Iată un astfel de caz povestit de unul dintre supravieţuitorii din insurecţia varşoviană care a avut loc în august-septembrie 1944. L. Halko este făcut prizonier şi dus să sape tranşee în apropiere de Dresda. Era în 10-12 februarie 1945, în ajunul bombardamentului nimicitor efectuat de aviaţia anglo-americană. L. Halko nu suportă să construiască tranşee pentru inamic şi evadează: „Timp de două ore mă învârt fără să găsesc gara centrală. Lângă un parc zăresc semnul de pasaj subteran pe care scrie Luftschutzkeller. Probabil că acolo se află adăposturile antiaeriene. Se întunecă, mi-e frig şi mi-e frică, aşa că o iau în jos pe scări, unde se află o cameră mare şi goală luminată de becuri ce împrăştie o lumină chioară. Mă aşez pe o bancă, mănânc un biscuit şi adorm.

Mă trezesc din cauza exploziilor puternice de bombe ce zguduie pământul şi a sirenelor ce urlă în noapte. Imediat sunt înconjurat de o mulţime de germani înspăimântaţi care umplu rapid adăpostul. Nemţii tremură de frică la fel ca şi mine. Avioanele vin în valuri. Bombele cad ore întregi. Luminile din adăpost clipesc apoi se sting”. În acel moment Halko are o discuţie cu neamţul de lângă el care îl depistează a fi polonez şi îi porunceşte să iasă afară. „Înainte să ajung la ieşire simt pumnii tuturor celor pe lângă care trec lovindu-mi corpul. Femeile dau cel mai tare.

Doamne, mă gândesc, germanii ştiu să urască, chiar şi atunci când ei înşişi se află în pragul morţii.

Este încă noapte, dar cerul e luminat de explozii şi de incendii. Nu vreau să mă mai întâlnesc cu cineva, aşa că traversez strada şi o iau grăbit către parc. Găsesc un şanţ în care mă arunc, lângă un copac înalt. Doamne, mă rog, nu m-ai lăsat să mor în Varşovia, unde aş fi putut fi îngropat în oraşul vechi. Te rog nu mă lăsa să mor aici, pe pământ german, atât de plin de ură. (Norman Davies, p. 6o7)