Arădenii sunt invitați joi, 4 decembrie, ora 18.00, în Atrium Mall Arad, acolo unde, la Librăria Cărtureşti, va avea loc vernisajul și lansare albumului de pictură-poezie ”Gânduri pictate”, rod al colaborării între artistul plastic Dan Merișca și poetul Romeo Hăjdățan.
Evenimentul va fi prezentat de Antoniu Martin – critic de artă, Adrian Sereș – critic literar și Vasile Duma – pastor în Biserica baptistă ”Golgota” din Bujac.
”Este vorba de primul meu album de pictură, o reflexie a volumului de poezii scrise de poetul Romeo Hăjdățan. Albumul cuprinde 47 de poezii și tot atâtea picturi. Tendința mesajului poetic este de melancolie, iar mesajul artistic relevă trăirile și rebeliunea interioară a artistului. Care traversează poate cea mai controversată perioadă, plină de schimbări, ceea ce explică cromatica din lucrările pline de patos și trăiri duse poate către extreme nemaiîntâlnite
De altfel, întreg volumul este un mesaj manifest dedicat tuturor acelora ce de mult nu mai pot fi înregimentați, o invitație, citându-l pe Petre Țuțea, de a ieși de sub pat” a declarat Dan Merișca.
Expoziția va fi găzduită timp de două săptămâni de Librăria Cărturești, iar după un periplu prin Arad, ea va lua, începând de anul viitor, drumul Europei, primul popas fiind Viena.
”Doar albumul va fi de vânzare, la un preț promoțional, iar acesta poate fi achiziționat, înainte de lansare, în librărie.
Ca de obicei, invitatul meu special este PUBLICUL! Pentru că toate evenimentele în care mă implic sau le organizez sunt pentru oameni, spre înviorarea culturală și spirituală. Așa cum am mai spus-o, consider cultura ca fiind un bun comun pentru cetate!” a mai precizat artistul plastic.
No Comments
Comments for Album de pictură-poezie ”Gânduri pictate” are now closed.