Deputatul PNL Claudia Boghicevici, membră a Comisiei pentru muncă și protecție socială, salută adoptarea cu de către Camera Deputaților a legii privind exercitarea profesiei de bonă, cu 285 de voturi pentru și 3 împotrivă.
”O lege în ceea ce privește exercitarea profesiei de bonă era o necesitate de mult timp și mă bucur că toți colegii au înțeles că trebuie să lăsăm deoparte interesele de partid și orgoliile personale pentru a ajunge la reglementări clare și ferme pe o temă foarte sensibilă. Din păcate în ultimii ani am tot văzut relatări în media sau ale unor părinți disperați referitoare la cazuri de persoane angajate pentru îngrijirea copiilor, dar care se dovedeau nepotrivite din punct de vedere moral sau profesional”, a declarat deputata PNL.
Claudia Boghicevici a explicat câteva din prevederile acestei legi: ”avem reglementări foarte clare în ceea ce privește calitățile și calificările necesare pentru o bonă, inclusiv absența antecedentelor penale și certificate medicale și psihologice care să ateste că sunt apte. Foarte importantă este și reglementarea cadrului contractual în care își desfășoară activitatea o bonă: prin contract individual de muncă sau prin contract de prestări servicii cu o persoană fizică autorizată. Aceste contracte vor fi însoțite de un plan de activități pe care îl propune respectiva persoană angajată pentru îngrijirea copilului, fiind astfel un angajament al ei clar în ceea ce privește programul pe care îl va avea cu copilul. Bona este obligată să ofere cel puțin servicii de îngrijire și supraveghere, hrănire, acordarea primului ajutor, activități recreative și educaționale”.
”Legea bonelor este un pas înainte pentru dezvoltarea furnizorilor privați de servicii sociale, iar în ceea ce privește creșterea și îngrijirea copiilor știm cu toții care sunt deficiențele sistemului. Este o lege care are în prim-plan asigurarea siguranței copiilor noștri și calitatea morală și profesională a persoanelor în care trebuie să avem încredere să îi lăsăm. Sper ca prin aceste reglementări părinții să găsească un sprijin pentru identificarea celei mai potrivite persoane care să aibă grijă de copiii lor”, a concluzionat deputatul PNL.
No Comments
Comments for Claudia Boghicevici: Legea bonelor adoptată astăzi de Parlament ne asigură angajarea celor mai potrivite persoane pentru îngrijirea copiilor noștri are now closed.