Vicepreşedintele fără activitate al CJA, Adrian Ţolea, persistă în declaraţii şi ieşiri publice mincinoase, consideră secretarul executiv al PSD Arad, Florin Tripa.
„Adrian Ţolea este foarte trist că Guvernul Ponta face o rectificare bugetară pozitivă, prin care se alocă bani pentru plata sumelor câştigate în instanţă de profesori şi pentru alte categorii socio-profesionale. Este curios că acest personaj nu a avut nimic de spus când s-au anulat ilegal veniturile pentru milioane de români, dar are de obiectat acum, când oamenii îşi primesc drepturile.
În stilul comunist-propagandist în care a fost educat, Ţolea vorbeşte despre pasajul de la CET şi trimite presei fotografii de la pasajul din Micălaca. Aşa cum bine se ştie, Guvernul Ponta a alocat banii necesari pentru cele două pasaje. La pasajul de la CET se lucrează la armare în vederea turnării plăcii, în funcţie de condiţiile meteo pasajul va fi gata în luna martie. În ceea ce priveşte pasajul prezentat în fotografii, procedurile vor dura mult timp şi ar fi bine să dea explicaţii cei de la PDL şi firmele de casă ale acestui partid, care au banii la dispoziţie dar nu lucrează. În aceste condiţii, nu există altă posibilitate decât rezilierea contractului şi organizarea unei noi licitaţii.
Nu încetăm să ne mirăm că politrucii PDL mai au şi acum tupeul să vorbească despre autostrada Nădlac – Arad, unde au provocat un dezastru şi întârzieri foarte mari. Da, la autostradă se lucrează, tronsonul Nădlac – Pecica va fi gata curând, iar arădenii vor circula pe autostradă spre occident de anul viitor” a spus secretarul executiv al PSD Arad, Florin Tripa.
No Comments
Comments for Florin Tripa”Ţolea este trist că profesorii primesc banii tăiaţi de PDL” are now closed.