Curtea Constituțională a României a dat o veste bună cetățenilor, în pragul Anului Nou, declarând drept constituțională Legea bugetului de stat pe 2015. Preşedintele Curţii Constituţionale (CC), Augustin Zegrean a argumentat, afirmând că “criticile care au fost aduse acestei legi nu pot fi considerate dept încălcări ale Constituţiei”
“Decizia CCR este cât se poate de logică și are caracter definitiv și general obligatoriu.Nu pricep demersul politicianist al Opoziției de a contesta la Curtea Constituțională bugetul de stat pe 2015, cu consecințe deosebit de grave pentru țară, cum ar fi amânarea creșterii pensiilor, acordarea subvențiilor sau reducerea TVA în turism. Este un buget bine întocmit, atent studiat și aprobat pe 21 decembrie de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului cu 339 voturi.Mai mult decât atât, în momentul analizei, structura bugetului a întrunit toate condițiile necesare pentru a fi validat pe comisii, în condițiile în care pentru prima oară proiectul a cuprins și o serie de amendamente propuse de Opoziție.
Nu ne putem juca cu destinele cetățenilor României care așteaptă din partea noastră coerență, responsabiltate și mai ales să lăsăm deoparte scandalul și confruntările inutile” - a afirmat deputatul PSD Dorel Căprar
No Comments
Comments for Dorel Căprar : „Decizia CCR privind Legea bugetului de stat, un act de normalitate” are now closed.