Preşedintele PC Arad, Mircea Purcaru, critică decizia Asociaţiei Municipiilor din România, de a susţine alegerea primarilor într-un singur tur. Totodată, spune Purcaru, Gheorghe Falcă, prin declaraţiile sale, dovedeşte încă odată că nu are nimic în comun cu liberalismul, rămânând „PDL-ist până în măduva oaselor”, iar organizaţia PNL din Arad nu va mai fi niciodată cu adevărat liberală sub conducerea lui Falcă. „Gheorghe Falcă a dovedit încă odată, dacă mai era nevoie, că rămâne PDL-ist până în măduva oaselor, iar foştii liberali arădeni nu au nicio şansă de a-l face să-şi schimbe mentalitatea. Dimpotrivă, ei înşişi se transformă în autentici PDL-işti, aplaudând şi respectând fără crâcnire orice poruncă a lui Falcă. Actualul primar al Aradului ştie că aşa zisul PNL, PDL revopsit, nu va avea nicio şansă la alegerile locale dacă alegerea primarilor va fi în două tururi. Logic, este împotriva a două tururi, pentru ca primarii lor aflaţi pe funcţii să rămână în continuare, chiar dacă o fac obţinând sub 30% din voturi. Faptul că Asociaţia Municipiilor a luat decizia în unanimitate- cred eu- are legătură directă cu calitatea lui Falcă, de membru al conducerii acesteia.
De ce riscă Falcă un conflict cu Blaga şi Gorghiu- de fapt, doar cu Blaga, pentru că pe Gorghiu nici nu o bagă în seamă- exprimându-se public împotriva poziţiei oficiale a partidului ? Explicaţia este simplă : vrea să-şi menţină sprijinul primarilor PNL şi PDL din judeţ, dar şi să-i momească pe unii de la PSD, amăgindu-i că el, ca membru în conducerea „noului PNL” nu va permite schimbarea sistemului de alegere a primarilor şi preşedinţilor de consilii judeţene într-un singur tur. Mai mult, punându-se, periodic, în contradictoriu cu Blaga, Falcă speră că va câştiga suficienţi adepţi în structurile de conducere pentru a-i lua acestuia locul. Este o reconfirmare a modului în care PDL, în general şi Falcă, în special, înţeleg scopul practicării politice : satisfacerea intereselor clanurilor şi supuşilor partidului, pentru perpetuarea la putere”, a declarat Purcaru
No Comments
Comments for Mircea Purcaru explică de ce se pune Falcă în contradictoriu cu Blaga. are now closed.