Je suis roumain! (editorial)

scris de: prof. Ioan Tuleu

Libertatea de expresie invocată de ziariştii de la Charlie Hebdo, atacaţi de extremiştii musulmani, a generat o solidarizare extraordinară cu ei a opiniei publice franceze şi nu numai. Şi la noi înţară, numeroşi ziarişti, de toate felurile, s-au afişat cu lozinca “Je suis Charlie”, clamând acelaşi drept de a spune orice, despre oricine, inclusiv despre cele sfinte, trecând dincolo de bunul simţ, de respectul credinţei, opiniilor etc. Şi au făcut-o de parcă cine ştie ce mare curaj au dovedit.  Ei au uitat însă că românii şi-au asumat libertatea de a-şi bate joc de Dumnezeul lor, de persoanele Sfintei Treimi, cu o nonşalanţă şi o lipsă de teamă a consecinţelor încât îi chiar sperie pe străini.

Înjurătura în care se invocă numele lui Dumnezeu, a Sfinţilor, a Maicii Domnului este extrem de obişnuită la mulţi semeni ai noştri, încât putem spune că se produce în fiecare minut, în fiecare zi în proporţie de masă. Şi nu deranjează pe nimeni, nici urechile cele mai fine, nici pe credincioşii habotnici şi nici pe ierarhii bisericii. Nu este nici o mirare să auzi expresiile blasfematoare nici pe stradă, nici în tramvai, nici la un spectacol ca să nu mai vorbim de cârciumă.

Filozoful Herman Kayserling, de origine germană, trăitor în Lituania, a călătorit prin România anilor 20 ai secolului trecut într-o documentare pentru cartea “Analiza spectrală a Europei”. El a observat, printre multe altele, că românii participă în mare număr la slujba de duminică în biserica lor ortodoxă, stau cu răbdare multe ore la lungile slujbe în timpul cărora îşi fac semnul crucii de zeci de ori, sărută toate icoanele, aprind lumânări, adică împlinesc tot ritualul. Dar tot filozoful german a mai observat că în toate satele birturile sunt aşezate în apropierea bisericii iar după terminarea slujbei bărbaţii intră în localul public pentru a se cinsti cu câte o cinzeacă. Şi atunci să te ţii înjurături de toţi Dumnezeii, toţi Sfinţi, care curg în eter precum lichidul cu multe grade pe gâtlejurile lor. Nimeni nu are nici o strângere de inimă, nu se indignează. Ba, spune el, uneori chiar şi popa are în dotare astfel de expresii.

Sunt lucruri ştiute şi acceptate de opinia publică şi nici un dreptcredincios nu s-a gândit vreodată să pună o bombă sub fundul acelor păcătoşi spre a-i arunca în flăcările iadului. Este atât de mare toleranţa românilor, atât de liberi sunt ei în expresie, încât ar putea învăţa şi pe acei musulmani extremişti, intoleranţi să se comporte “civilizat”.