Preşedintele organizaţiei Partidului Conservator din Curtici, Mircea Pele, a prezentat astăzi, într-o conferință de presă, situația în care se află sute de locuitori ai oraşului care urmează să fie expropriaţi. Este vorba despre persoanele care au terenuri în zonele în care vor fi executate lucrările la Coridorul IV Paneuropean, la infrastructura liniei de transport feroviar. Nemulţumirile propietarilor sunt legate de sumele ce urmează a fi primite de la CFR, mai precis 70 de bani pe metru pătrat. „Lucrările la Coridorul IV Paneuropean vor face ca aceştia să fie expropriaţi de pe diferite parcele de teren. Oamenii ar urma să primească 70 de bani pe metru pătrat, în condiţiile în care la exproprierile pentru autostrada Arad – Nădlac s-au dat 70 de euro pe metru pătrat. Precizez că eu nu am teren în zona respectivă și nu trebuie să fiu expropriat. Fac acest lucru pentru a-i ajuta pe localnici”, spune Mircea Pele, preşedintele PC Curtici.
Acesta mai spune că preţul real pentru un metru pătrat de teren ar fi de trei sau cinci euro. De asemenea, Mircea Pele susține că va face demersurile necesare şi pentru ca oamenii din Curtici să primească banii în anumite conturi ale unor bănci fiind astfel scutiţi de a mai merge la Bucureşti, la sediul CFR.
No Comments
Comments for Sute de locuitori ai oraşului Curtici urmează să fie expropriaţi are now closed.