Guvernul a aprobat, în şedinţa de marţi, memorandumul care prevede începerea acţiunilor aferente procesului de regionalizare şi descentralizare. Ministrul Administraţiei, Liviu Dragnea, a declarat, recent, că intenţia Guvernului este ca regiunile administrative să fie înfiinţate până la sfârşitul anului.
Ministrul Administraţiei, vicepremierul Liviu Dragnea, a declarat, recent, că proiectul oficial de regionalizare şi descentralizare al Guvernului va fi prezentat după ce vor fi finalizate toate discuţiile cu toate mediile politice, sociale, academice, ONG-uri, respectiv după ce vor fi finalizate dezbaterile la nivel local, în judeţe, în regiunile de dezvoltare actuală şi după ce se va finaliza tot pachetul de proiecte de acte normative şi cadrul instituţional necesar pentru regionalizare şi descentralizare.
“Se lucrează serios. Probabil în lunile următoare vom ieşi cu un proiect, după ce vom avea toată analiza finalizată, inclusiv studiile de impact”, afirma Dragnea.
El a adăugat că Guvernul este interesat ca la finalul anului 2013 aceste regiuni administrative să fie înfiinţate, existând totodată şi tot pachetul de programe de dezvoltare regională care să fie finanţat în următorul exerciţiu financiar 2014-2020
No Comments
Comments for Guvernul Ponta a avizat REGIONALIZAREA are now closed.