Astăzi în fața reprezentanților mass-media cei doi co-preşedinţi ai noului PNL Arad, Gheorghe Falcă şi Ioan Cristina – au semnat adeziunile la noul partid politic rezultat în urma fuziuni dintre PDL și PNL.
„ Astăzi finalizăm practc procedura de fuziune şi conform protocolului se intră într-o procedură de recensământ. Astzi semnăm adeziunile, noi co-preşedinţii, urmând ca acest lucru să îl facă toţi membri PNL. O dată finalizată această etapă începem şi una de deschidere a partidului în municipiu şi judeţ”, a declarat Gheorghe Falcă.
Senatorul liberal Ioan Cristina a făcut o declarație în fața presei, amintind faptul că a fost tot timpul un apropiat al PDL-ului chiar dacă a făcut parte din PNL, așa că în opinia lui această fuziune este pentru el una de bun augur.
„ Doresc să salut şi eu această fuziune, se ştie că am fost unul care a crezut că apropierea vechiului PNL de PDL este un lucru benefic pentru dreapta românească. De astăzi suntem un singur partid, în teritoriu lucrurile merg foarte bine. Vom fi forța numărul unu, iar în anul 2016 ne propunem să câştigăm atât Primărie Arad, cât şi Consiliul Judeţean”, a declarat Ioan Cristina.
Tot astăzi, primarul Gheorghe Falcă a ținut să lămurească dilema apărută în presă legat de candidature sa la alegerile din 2016, la funcția de primar al Aradului
„Vreau să punem punct speculațiilor din presa arădeană. Într-o proporție foarte mare voi candida în 2016 la Primăria Aradului” a punctat Gheorghe Falcă
No Comments
Comments for Cei doi co-președinți ai PNL au semnat adeziunea pentru noul partid are now closed.