Pericolul infectării HIV/SIDA în atenția elevilor arădeni

Written by admin. Posted in Social

Tagged: , , , , ,

Published on martie 09, 2015 with No Comments

Sute de adolescenţi, cu vârste cuprinse între 14 şi 18 ani, sunt incluşi în grupul ţintă al unui program educaţional derulat de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Arad, prin Serviciul pentru prevenirea marginalizării sociale, trafic, migraţie şi repatrieri şi Serviciul de coordonare a activităţii administraţiei publice locale în domeniul asistenţei sociale, în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean, Asociaţia “Aradul Prosperă” şi Asociaţia “San Life”.

Scopul proiectului care se va derula pe parcursul întregului an şcolar este acela de a informa adolescenţii despre aspectele esenţiale ale HIV/SIDA, inclusiv tabloul clinic, profilaxie şi de a asigura transmiterea acestei informaţii „de la egal la egal”. Până acum, adolescenţii au manifestat un vădit interes şi o participare activă în cadrul acestor întâlniri ce sunt organizate în aproape 50 de licee din municipiu, dar şi din judeţ.

Relatând despre pericolul HIV/SIDA copiilor implicaţi în grupul ţintă, partenerii din cadrul programului educaţional speră la rezultate cât mai bune, în sensul răspândirii cât mai largi a informaţiei printre tinerii din şcolile din întreg judeţul.

Tuturor elevilor care acceptă să asiste la întâlnirile cu specialiştii DGASPC Arad  le sunt împărţite la finalul discuţiilor chestionare cu întrebări şi pliante cu sfaturi utile în înţelegerea  pericolului pe care, din păcate, îl presupune expunerea la contaminarea cu acest virus. În plus, la fiecare oră elevii sunt împărţiţi pe grupe de lucru pentru ca informaţiile primite să fie diseminate într-un mod cât mai atractiv şi pe înţelesul adolescenţilor. De asemenea, copiilor le vor fi prezentate filmuleţe cu conţinut educativ cu privire la modalităţile de transmitere a bolii, dar mai ales metodele de prevenire.

“Infecţia HIV se transmite, mai cu seamă, prin raporturi sexuale neprotejate, iată de ce tinerii trebuie să cunoască ce înseamnă infecţia HIV chiar la începutul adolescenţei, în momentul cînd ei devin conştienţi de sexualitatea lor şi sunt tentaţi s-o experimenteze. Mulţi tineri au o activitate sexuală mai precoce decît sunt pregătiţi să accepte părinţii sau pedagogii. Educaţia pentru prevenirea HIV/SIDA şi a altor boli cu transmitere sexuală, implică o discuţie sinceră şi explicită despre sexualitate, căile de transmitere şi metodele de protejare. Mulţi dintre elevi pot fi jenaţi de un discurs despre sexualitate şi de anumite probleme pe care aceasta le pune. Exact asta încercăm să facem prin specialiştii noştri: să le deschidem ochii asupra pericolului care îi pândeşte dacă nu ţin cont de regulile elementare de prevenţie şi protejare”, declară Erika Stark, director DGASPC Arad.

În ţara noastră, numărul cazurilor noi înregistrate de infectare cu HIV/SIDA creşte alarmant, majoritatea fiind adulţi-tineri şi chiar adolescenţi. În  judeţulArad, statistica îmbolnăvirilor cu HIV/SIDA arată că în perioada 2013-2014, 59 % din cazurile noi de infectare cu virusul HIV  provin din rândul tinerilor care au practicat sex neprotejat.

 

 

 

No Comments

Comments for Pericolul infectării HIV/SIDA în atenția elevilor arădeni are now closed.