Claudia Boghicevici: Deputații PNL solicită Guvernului să respecte principiile privind finanțarea învățământului preuniversitar

Written by admin. Posted in Politica, Top News

Tagged: , , , , , , ,

Published on martie 17, 2015 with No Comments

 

Deputatul PNL Claudia Boghicevici a solicitat astăzi, în cadrul ședinței comune a Comisiei pentru Muncă și a Comisiei pentru Buget din Camera Deputaților, finanțarea integrală a sistemului de învățământ preuniversitar, conform prevederilor din Legea Educației Naționale începând cu 15 septembrie 2015. Asta în condițiile în care actualul guvern PSD a adoptat o ordonanță de urgență prin care finanțarea pentru sistemul preuniversitar particular și confesional acreditat se amână până la 31 decembrie 2016.

Deputatul Claudia Boghicevici a propus ca în lipsa alocărilor bugetare pentru acest an, această finanțare să fie acoperită la rectificarea bugetară din iulie-august anul acesta.

”Este inadmisibil ca la patru ani de la adoptarea noii Legi a Educației Naționale și după depășirea condițiilor dificile economice care au generat inițial amânarea intrării în vigoare a unor măsuri, actuala guvernare PSD să continue discriminarea între diferitele forme de învățământ preuniversitar, afectând astfel viitorul a mii de elevi care nu studiază în învățământul de stat. Legea Educației spune foarte clar că statul asigură finanţarea de bază pentru toţi preşcolarii şi pentru toţi elevii din învăţământul general obligatoriu de stat, particular şi confesional acreditat, în limitele costului standard per elev sau per preşcolar, după metodologia elaborată de Ministerul Educaţiei, dar, cu toate acestea, de 3 ani încoace guvernul Ponta refuză să finanțeze conform legii învățământul preuniversitar particular și confesional acreditat. După ce Senatul a votat ca finanțarea învățământului preuniversitar particular și confesional acreditat să fie obligatorie de la 15 septembrie 2015, și nu 31 decembrie 2016 cum dorește guvernul PSD, astăzi și deputații PNL din Comisiile pentru Muncă și Buget au dat mesajul  că prevederile legale în domeniu nu sunt negociabile și au susținut varianta votată la Senat. Având însă în vedere că deputații Puterii din aceste comisii au susținut varianta inițială a Guvernului, este nevoie de un vot rațional al plenului Camerei Deputaților pentru ca Legea Educației să fie în sfârșit respectată de către actualul guvern. Soluția finanțării o reprezintă alocarea de fonduri la rectificarea bugetară din iulie-august anul acesta” a declarat deputatul PNL.

No Comments

Comments for Claudia Boghicevici: Deputații PNL solicită Guvernului să respecte principiile privind finanțarea învățământului preuniversitar are now closed.