D`ale Războiului. Mâncarea ca o otravă!

scris de: prof. Ioan Tuleu

Adrian Cordoș, din Pădureni-Chișineu Criș, a fost luat prizonier de armata maghiară lângă Oradea, în octombrie 1944, după care a fost trimis în lagărele de prizonieri din Germania. Pe drum a suferit mult, în special de foame dar a supraviețuit numai că mulți camarazi au murit. Dar iată ce a povestit el din calvarul suportat: „Am trecut de Budapesta şi am fost debarcaţi lângă graniţa cu Austria şi ne-or băgat în nişte saivane unde am stat 11 săptămâni. De acolo ne-or dus cu trenul la Viena unde când ne-or dat jos şi ne-or cântărit eu aveam 32 kilograme pentru că nu ne-or dat de mâncare. În apropierea Vienei ne-or băgat în lagărul Keisersteinbruk, unde eram 800 de prizonieri, în opt barăci. Ne culcam cu schimbul, capul avea loc numai că picioarele nu aveau loc. Picioarele aveau loc numai unul peste altul iar păduchii ne mâncau de vii.

La Viena am primit de mâncare care cât o putut. Linte scăzută, cu carne de porc afumată. Nu ne-or împuşcat, nu ne-or otrăvit, dar după ce am mâncat, din 800 câţi am fost la început, am rămas numai 280. Câţi or mai ajuns acasă nu mai ştiu. Mâncarea o fost ca o otravă. Eu am luat obiala, am legat-o la curea şi am băgat linte în obială. Şi pe cum mergeam aşa mă hrăneam. Celor care or mâncat mult li s-o făcut sete şi s-or pus pe băut apă care de unde o putut, mai ales din bălţi. Şi s-or umflat la burtă că săreau nasturii de la haină. Şi mureau acolo. Dacă ne-am întors cinci la sută. Noi românii am avut în lagăr barăci separate şi ne-or spus: „Nici raţie de pâine nu vă dăm. Ne-aţi făcut să pierdem două războaie”. Da ce eram noi ăştia de jos vinovaţi. Poporul român trebuia să sufere ? Din zamă de sfeclă necurăţită nu ne-or scos”