scris de: Dan Coita
ANAF-ul sau „Fiscul” așa cum ne-am obișnuit mulți să-i spunem, face ravagii printre sărmanii, mici intreprinzători. Asta după ce ani buni a tolerat furturile, tunurile și evaziunea fiscal a șacalilor de care or fi ei; primari, parlamentari, miniștrii, secretari de stat sau judecători chiar de la Înalta Curte. A venit vremea să-i măcelărească pe cei mici, pe cei care țin pe umeri lor țara asta, pe cei care se chinuie să fie cât de cât corecți.
Constat cu stupoare cum acest ANAF încearcă să-i facă responsabili pentru miliardele de euro furate în era post decembristă și nu sunt puține acele miliarde, undeva pe la 100, pe amărâții care își câștigă traiul dintr-o alimentăruță, un butic sau o unitate de producție unde e angajată toată familia. Și să vezi, au găsit 1.50 lei plus în gestiune la o alimentăruță și hop 10.000 de lei amendă, așa ca să se învețe minte evazionistul naibii, probabil marfa lui de pe raft nu depășea valoarea de 500 de lei. Peste 170 de localuri a închis „Fiscul” în toată țara, dar de când am preluat cifrele astea cu siguranță au mai sigilat câteva. Au fost identificați infractorii de către agenții ce poartă inscripționat pe ”jeacă” ANAF Antifraudă care au tăbărât asupra lor pedepsindu-I în funcție de gravitatea faptei, amendă de mii de lei, suspendarea activității pe o lună sau chiar mai mult, așa să vadă evazioniștii aștia că nu te joci cu statul.
E bai fraților, săracul bucătarul ăla care muncește la câteva grade plus lângă plită, a vrut și el să-și mai îmbunătățească forma fizică cu o gură de pălincă dosită între polonice, haț vine „Fiscul” și găsește sticla.Amendă 10.000 de lei și…? restaurantul nu mai are voie să vândă băuturi spirtoase trei luni. În ce țară trăim faților?
Dar să nu crezi că ai noștrii agenți circulă pe jos, au, mai nou maşini dotate cu tot ce trebuie: înscrisuri, girofaruri şi sirenă. Care e menirea dotării acestor organe, cu aceste dispositive? Probabil să alerge prin trafic să nu le scape ceva, să-l prindă în flagrant, pe buticarășul care nu a eliberat un bon fiscal în valoare de 2.00 lei. Vigilență nu glumă, că doar nu ai vrea să fie sancționat cu avertisment, ce dacă e la prima abatere.
Unde vor duce tot acest exces de zel din partea ANAF-ului, amenzile uriașe, suspendarea activitaților…etc? O treabă e clară! Micii intreprinzători își vor închide cu siguranță afacerile, vor rămâne șomeri o grămadă de oameni, unii chiar fără niciun venit, adică va dispărea puțina, subțirea pătură de mijloc a României, care a mai rămas după 1989.
Nu vreau să par ipocrit, că nu sunt de accord cu măsura de obligativitate a comercianților să emită bonuri fiscale, măsura este una bine venită. Însă nu sunt de accord cu punerea în practică a acestei inițiative venită odată cu apariția ghioceilor, la 1 Martie. Nu cred că micii intreprinzători sunt cei care trebuiesc jumuliți, doar pentru simplu fapt că guvernul nu are bani și nu poate onora promisiunile făcute către populație.
Aș avea o mare întrebare. De ce nu-i văd pe acești mari agenți ANAF efectuând descinderi la marile lanțuri de magazine cum ar fi; Kaufland, Lidl,Cora, Billa…etc? De ce nu sunt verificați marii importatori care aprovizionează aceste hypermarketuri cu alimente, acei importatori de legume și fructe? De ce oare? Aș putea să vă răspund, dar îmi este teamă să nu cumva să-i deturnez pe domnii de la ANAF, de la marea lor escapadă în a distruge micii intreprinzători.
Domnilor mai marii, guvernanți plătiți ca să ne furați banii, de ce nu sunteți preocupați să-i ajutați pe acești mici intreprinzători, să elaborați un cod fiscal care să-i ajute să se dezvolte, să angajeze oameni, să aibă acces la surse de finanțare? Cer prea mult, nu?
Poate că ar trebui să le oferim niște mir folosit de hoți ca Șova sau Vozganian, că poate așa ANAF-ul nu le va mai trece pragul acestor oropsiți.
Asta-i țara noastră, noi nu stăm în gazdă!
No Comments
Comments for Avem mir contra ANAF-ului! (editorial) are now closed.