Muzeul Cofetăriei – Arad, unic în țară, își așteaptă vizitatorii

Recent elaborata „Strategie Culturală a Județului Arad“ consideră Muzeul Cofetăriei  un „obiectiv exceptional, de nișă“, o atracție pentru potențialii turiști.

Paradoxal, atât de puțini arădeni au aflat de existența acestuia, iar și mai puțini i-au călcat pragul. Rândurile următoare se doresc o invitație pentru a-l vizita, dar și un prilej de reflecție la ceea ce a  însemnat cândva Aradul. Un oraș al „meseriașilor“ excepționali, care și-au pus amprenta asupra realizărilor urbei, asupra vieții locuitorilor ei, în acest caz chiar „îndulcind-o“. Cu profesionalism și dăruire!

Ioan Gui este cel care a reușit să reînvie amintirea acestor maeștri, a acestei arte, amenajând ineditul muzeu în două camere ale propriei sale locuințe. Am încercat, grație primitoarei noastre gazde, să pătrundem în „istoria dulce“ a Aradului.

-        Domnule Ioan Gui, de unde ideea unui muzeu al cofetăriei, trebuie să recunoaștem una inedită.

-        Am fost cofetar, m-am realizat profesional în acest domeniu, iar meseria am „furat-o“ de la mari maeștri ai breslei. Cofetăria arădeană are o tradiție bogată, lucru, din păcate, prea puţin cunoscut. Asta dovedește că Aradul a excelat și în acest domeniu. “Vechea breaslă” arădeană interbelică a cofetarilor număra în jur de 17 maeştri cofetari, printre care Konizdorfer, Drifin, Suciu, Malka, Klementz, Râmniceanu, Orban ş.a.m.d.

-        Haideți să coborîm puțin în timp…

-        Cea mai veche carte cu rețete pe care o dețin este din 1904 și a apărut la Frankfurt, în condiții grafice deosebite. I-a aparținut maestrului cofetar Jozsef Kremicsek, care a avut cofetării în Lipova și în Arad, pe str. Mărășești. Kremicsek a fost patiser al celebrei „Maison de Rumpelmayer“ din Paris. Interesant este că prețul cărții nu era unul modic, în condițiile în care el a primit-o de la Frankfurt și a plătit-o apoi în rate. Am deasemenea caietul de rețete al maestrului cofetar Henrik Malka, din 1910, care se remarcă prin minuțiozitate și rigoare. Tot din colecție face parte și primul manual practic de cofetărie editat în România, în anul 1920, care conține „peste 800 de rețete alese“ așa cum se menționează pe pagina de gardă.

-        Am înțeles că și dumneavoastră lucrați la o carte dedicată cofetăriei…

-        Se va numi, probabil, “Arta în Cofetărie”. E făcută cu răbdare, ca și produsele de care vorbim. E o lucrare începută în 1978. Din motive diverse am făcut pause în scrierea ei. Dar am reînceput în anul 2011 și sper să o finalizez.

-        Când ați început să colecționați exponatele?

-        Nu am o dată precisă, dar pot să vă spun că timp de 30 de ani am adunat piesă cu piesă. Unele utilaje la care s-a renunțat, erau practic aruncate prin colțuri, prin magazii, așteptând casarea. Am fost reclamat la conducere nu o dată pentru că nu am permis distrugerea sau aruncarea lor. Am avut noroc că oamenii cu putere de decizie au înțeles ce vreau să fac și m-au sprijinit… Țin minte că a venit odată cineva de la minister, un inspector. Eu aveam deja în dulapuri tot felul de forme pentru ciocolată, ustensile și i-am marturisit că intenționam să realizez un muzeu al cofetăriei. A fost foarte surprins și a cerut să fiu sprijinit.

-        Așa că unele utilaje au scăpat de casare și topire. Le putem admira aici în expoziție, poate îmi spuneți ceva despre ele…

-        În prima încăpere se poate vedea o maşină de măcinat mac, de dimensiuni destul de mari, care datează din perioada anilor ’20, care funcţiona folosind forţă umană. Provenienţa acestei maşini de măcinat mac este atelierul de cofetărie al lui Francisc Wild, situat atunci pe bulevardul Regele Ferdinand, numărul 9. În partea stângă a maşinii de măcinat mac, în faţa intrării în cea de-a doua încăpere a muzeului, se poate vedea un malaxor, datând din anii ’30, malaxor ce funcţiona antrenat de o curea legată la un motor electric.

-        Puțini arădeni au văzut o mașină de făcut înghețată, ce să mai spunem de una care o făcea manual.

-        Acesta este primul exponat pe care îl putem observa la intrarea în cea de a doua încăpere a muzeului. Trebuie spus că la acea vreme gheaţa pentru îngheţată era adusă iarna din râu, pusă în pivniţele atelierelor de cofetărie, pe paie, iar primăvara se scotea pentru a se face îngheţata. Asta până când în Arad s-a înfiinţat fabrica de gheaţă “Flora”, în anii ’50 , atunci aceasta începând să aprovizioneze oraşul cu gheaţa necesară. Tot din seria maşinilor manuale, vedem şi maşina de făcut dropsuri, iar alături, diferite braţe cu modele diverse pentru bomboanele mici.

-        Sunt interesante și cele acționate electric…

-        Dat fiind faptul că un motor electric era foarte scump, unul singur alimenta mai multe maşinării, la fel ca în alte domenii. Avem expusă o maşină de făcut zahăr farin: valţul. Una foarte performantă la acea vreme, dotarea tehnică a cofetăriei arădene ridicându-se la nivelul european. Acest utilaj ajuta la crearea de foi laminate de ciocolată sau marţipan şi a fost fabricată la Dresda, firma fabricantă având filiale la New York şi Paris.

-        Aici avem și o mașină produsă în Arad.

-        Producţia şi munca fizică fiind mare, în Germania apăruseră maşini ce băteau separat albuşuri şi gălbenuşuri în anii ’20. Un patron de cofetărie din Arad, văzând o astfel de maşinărie într-o revistă germană, i-a arătat unui inginer de la fabrica de Vagoane ce vrea să facă, iar acesta i-a construit una în fabrica Astra din Arad. Maşina funcţiona pe curent electric şi avea o producţie de 3-4 mii de ouă pe zi.

-        Mi se par foarte interesante și vitrinele.

-        Găsim aici forme pentru ciocolată, grupate în funcție de diferite subiecte, de sărbători religioase cum ar fi paştele, crăciunul, anul nou sau „mikulas-ul“ ş.a. Aceste modele pentru ciocolată erau fabricate la Dresda, dintr-un metal special, de care ciocolata lichidă nu se lipeşte. În vitrina alăturată găsim forme pentru marţipan în formă de porumb, ouă de paşte, piersici etc. Avem și forme pentru zahăr ars, făcut după rețete speciale, sau pentru turtă dulce.

-        Dropsuri, fondante…

-        Dropsurile erau făcute din caramel, care se fierbea la 145 grade, se turna pe o masa special creată, iar după ce se răcea puţin, acesta era adunat, tăiat la dimensiunile potrivite şi era trecut prin această maşină. Un alt tip de bomboane sunt bomboanele fondante, care odinioară se puneau pe bradul de crăciun. Se fierbea fondant, se punea făină de orez (sau amidon), se presa, se modela, iar apoi se turna într-o tavă şi i se dădeau diferite esenţe, arome şi forme. În muzeu putem vedea peste 60 de modele de bomboane fondante.

-        Aradul se mândrește cu paternitatea unui produs pe care mulți îl asociem cu anii copilăriei, șuhaida.

-        Unul din maeștrii de excepție ai cofetăriei arădene, Ilie Drifin, a introdus șuhaida în rețetarul de cofetărie și patiserie apărut în anii ’60. Este clar un produs care s-a „născut“ în orașul nostru, apreciat de mulți arădeni.

-         Am văzut expuse și numeroase fotografii cu imagini în timp din cadrul breslei.

-        Dincolo de concurență, de secretele transmise de la o generație la alta, maeștrii cofetari, angajații cofetăriilor, aveau o viață socială activă. Erau cunoscuți, participau la întâlniri, la diferite aniversări, sărbătoriri, să nu mai spunem de prezența la expozițiile la care erau invitați să-și prezinte produsele. Organizau și acțiuni sociale, de exmplu în fiecare an, de 1 mai, cofetarul Suciu aduna copiii sărmani din oraş şi le dădea îngheţată gratuită. Erau oameni deosebiți, niște profesioniști extraordinari, care doreau să țină ștacheta cît mai sus. Orban, de exemplu, la începutul fiecărei toamne, după ce se încheia „sezonul de înghețată“, pleca timp de o lună la Paris, pentru a se pune la punct cu nouătățile și tendințele din domeniu. Era poate costisitor, dar e un exemplu de respect față de meserie, față de clienți…

-        Sunt fotografii și informații inedite. O atracție pentru vizitatori. Chiar voiam să vă întreb, aveți vizitatori?

-        În săptămâna cu școala altfel am grupuri de copii. Am mai avut vizitatori, din Ungaria, din Italia. Chiar zilele trecute am avut o surpriză, a vizitat muzeul o familie care a se afla în stațiunea Băile Felix. Mi-au spus că întâmplător au auzit de muzeu, au fost curioși să îl vadă.

-        Nu vă doriți un spațiu mai generos, promovare, sprijin din partea autorităților? Asta în condițiile în care, din ceea ce știm, muzeul este unic în țară.

-        Deocamdată spațiul este suficient pentru ceea ce doresc să prezint. Faptul că se află în propria mea locuință îmi dă posibilitatea să primesc aproape pe oricine își dorește să îl viziteze, e așadar un program foarte flexibil. E adevărat că văd acest muzeu înglobat într-unul mai complex, al breslelor arădene, găzduit poate în viitor în Cetatea Aradului. Spun asta pentru că Aradul a avut niște meseriași extraordinari în aproape toate domeniile. Ar fi păcat ca realizările, cunoștiințele lor să se piardă. Cred că asta mi-aș dori…

-        Domnule Ioan Gui, nu-mi rămâne decât să vă mulțumesc pentru tot. Și să le reamintesc arădenilor, și nu numai, că Muzeul Cofetăriei se află în Arad, în cartierul Sânicolau Mic, pe str. Nicolaus Lenau, nr. 3. Iar pentru a-i  călca pragul trebuie doar să vă sune la tel. 0257-278.371.

-        Exact. Îi aștept cu drag…

[nggallery id=306]