Opt zile de sărbătoare. O sărbătoare cu artiști talentați și povești spuse inspirat. O sărbătoare a copiilor și a copilăriei. Festivalul Internațional de Arta Animației Euromarionete s-a încheiat duminică la pranz, după un adevărat maraton de spectacole. Artiști din toate colțurile țării, dar și din Spania, Ungaria și Germania și-au arătat, la Arad, din 3 până în 10 mai, talentul și inspirația.
“Festivalul Euromarionete e o manifestare cu tradiție în Arad. Acest lucru ne obligă foarte mult pe noi, ca organizatori. Publicul se așteaptă în fiecare an să aducem la Arad trupe și spectacole bune. Am reușit acest lucru și în 2015. În cele opt zile de festival am avut invitați în Euromarionete peste 50 de artiști-păpușari și ne-au trecut pragul aproape 3500 de spectatori.” – spune Bogdan Costea, managerul Teatrului Clasic “Ioan Slavici”.
Trupele prezente în festival au venit din orașe cu tradiție în arta păpușărească: București, Craiova, Oradea, Ploiești sau Alba Iulia. Nu i-am uitat nici pe spectatorii vorbitori de limbă maghiară sau germană. Două au fost producțiile dedicate lor de către trupa Teatrului de Păpuși Bobita din Pecs, Ungaria respectiv de Marotte-Figurentheater, Karlsruhe, Germania. Cele aproape 20 de reprezentații găzduite de sala Marionete sau de sala mare a Teatrului Clasic au fost completate fericit de o serie de manifestări petrecute în aer liber: spectacole sau concursuri pentru mari și mici.
No Comments
Comments for Festivalul Internațional de Arta Animației Euromarionete s-a încheiat are now closed.