În perioada 11 – 20 mai 2015, în toate cele patru reședințe de județ ale Regiunii Vest – Arad, Timișoara, Reșița, Deva se desfăşoară Caravana Fondurilor Europene.
Startul caravanei s-a dat azi la sediul Consiliului Judeţean Arad, la întâlnire fiind invitaţi să participe reprezentanţi ai instituţiilor din Regiunea Vest, consilii judeţene, prefecturi, primării de oraşe şi comune, instituţii deconcentrate judeţene, respectiv reprezentanți ai mediul academic.
„Mă bucur că reprezentanţii administraţiilor locale din judeţul Arad şi ai instituiţiilor publice au răspuns în număr aşa de mare invitaţiei lansate de Agenţia de Dezvoltare Regională Vest, ceea ce demonstrează interesul ridicat pentru depunerea de proiecte şi accesarea de fonduri europene. Aradul ocupă un loc fruntaş în ceea ce priveşte atât atragerea fondurilor europene din programele mari, cât şi din programele mai mici şi aici mă refer la comunităţile locale, dar şi la fermieri. Consider că acesta este un lucru benefic, şi vă dau un exemplu, reconversia viţei de vie, ceea ce în judeţul Arad înseamnă peste 1800 de hectare de cultură. Cea mai mare parte a fondurilor europene a fost investită în proiecte de infrastructură mare, de apă şi canal şi în domeniul sănătăţii, cu unul dintre cele mai mari proiecte din regiune, în valoare de 7 milioane de euro, bani destinaţi modernizării ambulatoriului de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad” a declarat Nicolae Ioţcu, preşedintele Consiliului Judeţean Arad.
Demersul de a organiza Caravana Fondurilor Europene are ca scop final facilitarea accesului Regiunii Vest la fonduri nerambursabile prin sprijinirea potențialilor beneficiari de finanțare europeană nerambursabilă și continuarea inițiativelor pentru dezvoltarea Regiunii Vest cu fonduri europene. De asemenea, pe lângă prezentarea oportunităților de finanțare cu fonduri europene nerambursabile şi a oportunităților de finanțare a investițiilor în Regiunea Vest, participanților la întâlnirile organizate în cadrul caravanei li s-au prezentat: aspecte generale privind Acordul de Parteneriat pentru perioada 2014 – 2020 semnat de Comisia Europeană și Guvernul României, Planul pentru Dezvoltare Regională al Regiunii Vest corespunzător aceleiași perioade și portofoliul de proiecte al Regiunii Vest pentru această nouă perioadă de finanțare.
„Am avut la Arad prima sesiune de informare asupra acesării fondurilor europene destinate zonei publice. Regiunea Vest a primit la nivel de alocare de fonduri un plafon mărit, de la 10,34% la 11,77%, ceea ce înseamnă în valoare netă de la 425 milioane de euro pe actualul program la aproape 720 de milioane pe programul care urmează, având în vedere rezultatele bune în rata absorbţiei. Programele sunt în faza finală de negociere şi sperăm că după luna iulie să putem discuta despre primele componente lansate, în special în zonele de infrastructură: drumuri, educaţie, sănătate, social, transport urban etc. În plus, o componentă nouă, care va fi operaţională pe acest program este aceea privind reducerea costurilor la nivel de edificii publice, prin reabilitări termice ale imobilelor” a precizat Sorin Maxim, director Agenţia de Dezvoltare Regională Vest.
Caravana Fondurilor Europene este o inițiativă a Agenției pentru Dezvoltare Regională Vest în parteneriat cu Organismul Intermediar pentru Programul Operațional Sectorial Mediu Timișoara – Regiunea Vest și Centrul Regional pentru Finanțarea Investițiilor Rurale 5 Vest.
[nggallery id=321]
No Comments
Comments for Caravana Fondurilor Europene s-a ”oprit” la Arad are now closed.