Peste 5.000 de arădeni au sărit în aer de bucurie pe stadionul “Francisc Neuman” din Arad atunci când Maximiliano Laso, mijlocașul argentinian al “Bătrânei Doamne” a înscris unicul gol al derby-ului Vestului la câteva minute după începerea reprizei secunde, făcând diferența în partida care a provocat prima înfrângere a bănățenilor în acest sezon.
În teren jucătorii au fost ajutaţi de un public minunat, cum nu s-a mai vazut la Arad în ultimul an, jucătorii trecând astfel peste handicapul de pregătire pe care l-au avut în comparație cu rivalii lor.
Începutul a aparținut oaspeților. În primele zece minute, Poli a avut trei cornere și o ocazie uriașă încă din secunda 20, când Amadio a intervenit salvator la șutul din unghi al lui Nanu. Apoi jocul s-a echilibrat și cei care au fost aproape de deschiderea scorului au fost arădenii. Debutantul Monac, un produs al fotbalului arădean care a evoluat în ultimii ani la Rimini, în Italia, a irosit două imense situații. La prima, în minutul 21, a greșit execuția din opt metri într/un moment în care în poarta timișorenilor se afla un… fundaș. În minutul 32 același Monac a trimis mingea cu capul spre vinclu dar Pap a avut o intervenție salutară.
Cea mai încinsă fază a primei părți a avut loc în ultimul minut în urma unei gafe a portarului utist. Amadio a luftat o minge trimisă „acasă“ de Matei și în urma cornerului Poli a înscris prin Șeroni. În timp ce jucătorul se bucura împreună cu întreg staful tehnic bănățean, centralul Găman a semnalizat ofside la Szekely care se afla pe linia porții în momentul șutului. La pauza mare, tabela arăta scor alb, 0-0.
Cea de-a a doua repriză a început sub semnul echilibrului, dar balanța s-a înclinat în minutul 52 când Maximiliano Laso a luat o acțiune pe cont propriu și a finalizat-o cu un șut de la 22 de metri care nu a mai putut fi parat de Pap. Era 1-0 și stadionul explodase de bucurie. Mânați de freamătul tribunelor utiștii au mai ratat o ocazie prin Silvășan, fază la care „centralul“ Găman i-a arătat al doilea avertisment lui Nohai pentru un fault la Neagu. UTA avea atât avantaj pe tabelă cât și numerică.
Poli a evoluat parcă mai bine în inferioritate, profitând de faptul că arădenii au mari lacune fizice generate de puținele zile de pregătire. Practic, șutul lui Monac din minutul 56 a fost ultimul care a prezentat pericol pentru poarta lui Pap. După aceea, suporterii arădeni au amuțit la două uriașe ocazii ale timișorenilor. În minutul 79, Szekely a scăpat din marcajul fundașilor centrali arădeni, l-a depășit pe Amadio dar șutul său spre poarta goală a fost blocat in extremis de Ene.
După timpul regulamentar de joc, tabela arăta 1-0 pentru arădeni, o victorie cât un campionat, o victorie care poate readuce la stadion inimosul public arădean.
Finanţatorul Adrian Marțian a salutat galeria galerie cu Laso în brațe. Toată lumea a trăit meciul la o intensitate maximă, dar parcă noul patron, Adrian Marțian, i-a depășit pe toți. Gesticula și vocifera la fiecare fază, la fiecare decizie, iar la ultimul fluier al lui Găman a țâșnit în teren.
“Briliantul”, Adi Mutu nu a ajuns la partida din această seară, la joc a fost prezent un alt fost internațional și unul dintre idolii tribunelor arădene în ultimii ani, Bogdan Mara. Actualmente impresar, vizita lui Mara are cu siguranță legătură cu ceea ce se va întâmpla în următoarele zile la clubul arădean, adică aducerea câtorva jucători din străinătate.
UTA – ACS Poli 1-0 (0-0)
A marcat: Maximiliano Laso (52)
UTA: Amadio – Matei, Gligor, Siminic – Feussi, Mărginean, Lazea, G. Neagu (82 Bârză) – Monac (73 Ene), Silvășan (77 Voiculeț), Laso. Antrenor: Adrian Falub
ACS Poli: Pap – Nohai (eliminat 54), Petrovic, Şeroni, Marovic – Goge (73 Bârduț), Poparadu (67 Trandu), Ov. Petre, Nanu (58 Dina) – Boldea,Szekely. Antrenor: Vali Velcea
Arbitri: Cătălin Găman (Craiova) – Gheorghe Bogdan (București), Ciprian Danșa (Oradea). Rezervă: Denis Haidiner (Hunedoara).
Observatori FRF: Florin Hîncu (Brașov) și Valer Nichimiș (Alba Iulia)
No Comments
Comments for Poli Timişoara a îngenunchiat pe arena “Francisc Neuman” din Arad are now closed.