În perioada 10 – 22 iulie, se desfășoară a doua etapă a Proiectului ”Leaders!”,finanțat prin programul Erasmus Plus și implementat de Asociaţia Oghma, la care participă tineri din România, Turcia şi Slovacia.
Participanţii vor desfăşura la fel ca și în prima etapă, o serie de activităţi educative și cultural la: Complexul Turistic Zori de Zi, Teatrul ”Ioan Slavici”, Complexul Muzeal Arad, Biblioteca Judeţeană A.D. Xenopol şi la Palatul Adminsitrativ.
În cadrul atelierelor de lucru participanții desfășoară activități cultural și artistice cum ar fi: cunoașterea principalelor obiective turistice din Arad (ex: Treasure Hunt/Arad City Game), teatru de umbre, animație, teatru de păpuși, confecționareapăpușilor, a decorurilor de teatru din materialereciclabileși a costumelor de balmascat, care vor fi folosite la spectacolul final de la Teatrul de Marionete.
Fiecare grup va organiza o seară interculturală, în care vor prezenta cultura ţăriilor, obiceiurile culinare dar și prepararea unor specialități specific ţării din care provin.
Proiectul este finanțat cu sprijinul Comisiei Europene. Această publicație reflect numai punctul de vedere al autorului, Comisia nu este responsabilă pentru eventual utilizare a informațiilor pe care le conține.
No Comments
Comments for Se desfășoară a doua etapă a Proiectului ”Leaders!” derulat de asociația Oghma are now closed.