Ionel Ciupe, copreședinte ALDE Arad, consideră că premierul României, Victor Ponta, nu trebuie să renunţe sub nici o formă la funcţia sa, ci să facă tot posibilul ca, în actuala formulă, guvernul să-şi continue activitatea până la alegerile parlamentare din 2016.
„Dacă, din motive independente de voinţa lui, va fi silit să renunţe, Călin Popescu Tăriceanu ar fi, indiscutabil, cea mai bună soluţie pentru ca România să păstreze ritmul de creştere economică şi chiar să-l mărească. Din acest punct de vedere, Tăriceanu a dovedit că ştie ce şi cum trebuie să facă, în perioada cât a fost el prim-ministru România înregistrând cea mai mare creştere economică din Europa. Nu degeaba, la alegerile prezidenţiale Ponta şi Tăriceanu au mers în tandem, urmând ca, dacă Ponta ar fi câştigat, Tăriceanu să devină premier.
Repet, cel mai bine ar fi ca Ponta să-şi ducă mandatul la capăt, dar, dacă s-ar ajunge, în toamnă, la alegerea unui alt premier, în Parlament, există şanse ca Tăriceanu să fie nominalizat pentru candidatură. Chiar dacă preşedintele Iohannis ar vrea să-l numească pe Predoiu sau pe altcineva, în cele din urmă va trebui să respecte decizia rezultată în urma consultării partidelor politice. Iar dacă actuala majoritate PSD-UNPR-ALDE rezistă, sunt convins că se va ajunge la soluţia Tăriceanu.
Mi-aş dori, însă, să nu se ajungă acolo, decât în 2016, pentru că nimeni nu poate prezenta argumente rezonabile pentru irosirea timpului cu manevre şi calcule politicieneşti în loc de folosirea lui spre binele României şi românilor“ a declarat Ionel Ciupe.
No Comments
Comments for Ionel Ciupe, copreședinte ALDE Arad: „Călin Popescu Tăriceanu, cea mai bună soluţie“ are now closed.