Cazul Nadăș: Iovu Biriș contra Colțeu Viorica și fiicele

Written by admin. Posted in Social, Top News

Tagged: , , , , , , ,

Published on iulie 26, 2015 with No Comments

 

Familia Colțeu, care a obținut printr-o sentință a Tribunalului din Ineu suprafața de 8.742 hectare de pădure, pășune și suprafață agricolă în hotarul comunei Tauț, satul Nadăș, nu își dezminte rapacitatea, solicitând cu încăpățânare executarea silită a cetățenilor din Nadăș care au sălașe pe domeniul ei „seniorial”.

Am asistat, spre confirmarea afirmației noastre, la judecarea, în ziua de joi, 23 iulie, a solicitării formulate de către Iovu Biriș către Tribunalul Ineu de amânare a sentinței de evacuare de pe terenul unde își are sălașul cu toate acareturile sale, unde crește circa 400 de oi, capre, porci, vite, păsări și unde trăiește și muncește, împreună cu familia alcătuită din soție, fiu, noră și nepot, de peste 45 de ani.

Familia Biriș folosește în mod nemijlocit circa 8.700 de metri pătrați de teren în timp ce familia Colțeu a primit de la justiția română 8.742 hectare, adică Iovu Biriș are de o mie de ori mai puțin teren în folosință directă, dar și de pe acesta s-a dispus de către Tribunal evacuarea!

Și, culmea tupeului, „Colțăii“, cum sunt numiți generic de nădășani marii proprietari ai pădurilor din zonă, insistă asupra aplicării sentinței de evacuare în condițiile în care cele 8742 de hectare se află sub sechestru asigurator, instituit de către DNA, Serviciul Teritorial Timișoara la data de 26 februarie 20014. Sechestrul s-a hotărât ca urmare a faptului că în 24 februarie 2014 s-a emis o ordonanță prin care s-a dispus efectuarea urmăririi penale împotriva familiei Colțeu cu privire la săvârșirea infracțiunilor de uz de fals, în concurs real și în formă continuată și a trei infracțiuni de instigare la abuz în serviciu.

La judecata de joia trecută au participat, pe lângă împricinați și circa 15-20 de nădășani îngrijorați la rândul lor de consecințele unei dispuneri a evacuării necondiționate a consăteanului lor, mulți aflându-se în aceeași situație. De data aceasta însă argumentele lui Iovu Biriș, prezentate de avocată, au precumpănit în luarea hotărârii de către judecător care a admis solicitarea amânării executării silite, argumentul hotărâtor fiind tocmai urmărirea penală desfășurată de DNA Timișoara. Un alt proces urmează a se desfășura în 30 iulie pentru anularea definitivă a executării silite.

Procesele din această lună fierbinte sunt doar continuarea a altor zeci și sute de procese în care au fost și sunt implicați cetățenii Nadășului, care s-au trezit a fi deposedați de pământurile pe care le-au lucrat o viață.

Iovu Biriș ne-a mărturisit că: „Am cheltuit cu tribunalele mult mai mulți bani decât aș obține dacă mi-aș lichida ferma de animale, dar nici nu pot lăsa să îmi ia cineva mijloacele de existență, mie și familiei mele”.

Ioan Tuleu

 

 

No Comments

Comments for Cazul Nadăș: Iovu Biriș contra Colțeu Viorica și fiicele are now closed.