- Responsabilitatea politică este a PNL, care l-a promovat şi susţinut pe Ioţcu şi care A ŞTIUT care sunt metodele lui şi a beneficiat de banii negri obţinuţi de acesta. PNL nu poate să fugă de răspundere, trebuie să se retragă urgent din toate funcţiile din administraţia judeţeană. Solicităm de urgenţă demisia sau demiterea lui Cristian Drăgan din funcţia de administrator al judeţului Arad, cu care nu mai este compatibil, dar şi demisia vicepreşedinţilor Adrian Ţolea şi Remus Guţu.
- Autorităţile în drept trebuie să investigheze mai departe mai multe investiţii derulate după aceeaşi reţetă, cu valori de investiţii mult mai mari: masterplanul apă-canal, deszăpeziri, reabilitări de drumuri, achiziţii publice, investiţiile legate de Aeroportul Arad etc. Sunt contracte de zeci de milioane de euro dubioase cu FIRME CARE LUCREAZĂ ŞI CU PRIMĂRIA ARAD! Consilierii judeţeni PSD vor solicita un audit independent complex, pentru a vedea cum sunt cheltuiţi banii publici.
- În administraţia Ioţcu, banii publici au fost folosiţi şi utilizaţi politic, primăriile din opoziţie au fost sistematic subfinanţate. Dovada cea mai elocventă este modul în care a evoluat finanţarea pentru primăriile fostului PNL, în perioada în care făceau parte din USL şi au fost subfinanţate şi banii pe care i-au primit după colaborarea cu PDL. Credem că în sine acest mod de alocare a banilor are conotaţii penale.
- PSD a avertizat de mai multe ori că CJA derulează contracte dubioase pe bani publici şi că liderii PDL s-au îmbogăţit nejustificat. De-a lungul timpului, am arătat că:
- PSD a cerut „reţeta de îmbogăţire” a lui Ioţcu pentru toţi bugetarii din România
- Am atras atenţia asupra lucrărilor de proastă calitate legate de drumurile judeţene, gen Juliţa –Mădrigeşti şi în legătură cu proiecte întârziate de licitaţii cu iz penal, ca Drumul Vinului şi Arad-Felnac.
- Am atras atenţia asupra unor mari proiecte de investiţii căpuşate de administraţia PDL-PNL: Masterplanul de apă-canal, proiectul de gestionare a deşeurilor etc
- Am atras atenţia asupra firmelor clientelare care lucrează scump şi de proastă calitate, dar care finanţează direct sau indirect campaniile electorale ale PDL, reţelele de presă ale PDL care discreditează opoziţia. Multe dintre ele sunt comune cu Primăria Arad, sau erau comune până când Falcă şi Ioţcu s-au certat pentru bani şi influenţă.
- Banii pentru cultură alocaţi de CJA şi Primăria Arad sunt în mare măsură paravan pentru reţele de câştig personal, cumpărarea influenţei politice, finanţarea presei obediente şi organizarea de acţiuni electorale mascate.
- Am atras atenţia că postul de administrator al judeţului a fost fabricat cu dedicaţie pentru Cristian Drăgan, tocmai pentru a „manevra” investiţii şi fluxuri de bani în interesul clientelei PDL şi a liderilor PDL-PNL.
- Am cerut demisia lui Ioţcu pentru modul clientelar şi corupt în care a condus administraţia judeţeană.
- Considerăm că avem suspiciuni întemeiate cu privire la faptul că la Primăria Arad există un act administrativ pe aceleaşi coordonate, în care s-a lucrat până recent cu aceleaşi firme, în acelaşi fel.
- În temeiul faptelor pe care le prezentăm de ani de zile, suntem sideraţi de faptul că prin presa aservită PDL sugerează că Ioţcu ar aparţine PSD. El este 100% produsul PDL, de la care a învăţat practicile pe care le vedem acum dovedite şi pe care noi le bănuiam şi le-a denunţat de mai multe ori.
- De altfel, PSD a arătat că liderii PDL s-au îmbogăţit la guvernare în perioada 2008-2012, în timp ce au impus politici de austeritate populaţiei. Ne întrebăm care au fost sursele din care s-au îmbogăţit?
- Solicităm anchetarea banilor folosiţi de PDL Arad în campaniile electorale. Acest partid şi candidaţii lor, Nicolae Ioţcu şi Gheorghe Falcă au utilizat sume enorme de bani, de ordinul milioanelor de euro, care nu pot să provină după părerea noastră din surse licite.
No Comments
Comments for Punctul de vedere al consilierilor judeţeni PSD cu privire la corupţia din Consiliul Judeţean Arad are now closed.